În comuna Floreşti, deşeurile menajere rămân în stradă

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Deşeurile menajere de pe raza comunei Floreşti nu mai sunt ridicate, în urma problemelor apărute între firma Quatro Eco Salub şi Salprest Rampă.

La mijlocul lunii iulie, Salprest Rampă a suspendat contractul cu Quatro Eco Salub (responsabilă cu ridicarea gunoaielor din Floreşti), pe motiv că rampa pe care o operează s-a umplut şi nu mai poate primi noi transporturi. Rampa temporară ce deserveşte municipiul Cluj-Napoca este şi ea aproape de limită, aşa că depozitarea deşeurilor nu a fost permisă nici acolo.

Primarul Horia Şulea a cerut ajutor pentru remedierea acestei situaţii deosebite: „Având în vedere toate aceste aspecte, am solicitat în cursul zilei de astăzi Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, în baza prevederilor art 2. lit J, coroborat cu art. 24 lit. C ale OUG 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, acordul pentru declararea stării de alertă pe raza Comunei Floreşti, ca urmare a situaţiei serviciilor de salubritate, situaţie concretizată prin imposibilitatea depozitării deşeurilor într-o rampă autorizată”.

Problema este una acută, fiind similară la nivelul întregului judeţ, Clujul neavând în acest moment o rampă autorizată de depozitare a deşeurilor menajere.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x