UNTOLD – festivalul a continuat în ziua 2 cu peste 75.000 de participanţi

Peste 75.000 de oameni au trăit atmosfera UNTOLD în cea de-a doua zi de festival, conform estimărilor organizatorilor. De asemenea, organizatorii festivalului UNTOLD anunţă că festivalul este SOLD OUT, nu mai există nici un bilet pentru nici una din cele 2 zile rămase.

Pe Ursus UNTOLD Arena au urcat în a doua zi a festivalului Hardwell, Kadebostany, Scooter, Dannic, Galantis şi Tujamo.

Pe celelalte scene au concertat alţi peste 20 de artişti printre care Eats Everything, Jamie Jones, Chase and Status şi Akua Naru.

Headlinerul serii, Hardwell, a făcut senzaţie când a intrat pe Ursus UNTOLD Arena îmbrăcat în tricoul echipei naţionale de fotbal a României, ediţia specială dedicată UNTOLD, tricou inscripţionat cu numele său. A fost atât de impresionat de numărul şi energia fanilor care l-au aşteptat la scena principală, încât a stat peste programul stabilit cu mai mult de 30 de minute.

Scena cu acces gratuit din Piaţa Unirii, The Citadel, îi găzduieşte astăzi pe cei de la Les Elephant Bizarres, Byron şi Robin and the Backstabbers, cu începere de la ora 18:30.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of