Film – Mecanicul 2 – merită sau nu?

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Mecanicul (The Mechanic – titlul original) a avut premiera în 2011, avându-l pe Jason Statham în rolul principal. Povestea îl are în centru pe Arthur Bishop, ucigaş plătit, specializat în comiterea unor asasinate care par accidente.

O nouă ecranizare a fost realizată în 2016 şi rulează în acest moment în cinematografe. Din distribuţia noului film fac parte Jason Statham, Jessica Alba, Tommy Lee Jones. Regia filmului a fost semnată de Dennis Gansel.

sursa video: youtube

Mechanic: Resurrection este un film de acţiune şi crimă. De la început şi până la sfârşit, imaginile sunt spectaculoase. Cadrele surprind peisaje extraordinare, din mai multe colţuri ale lumii, acolo unde acţiunea filmului duce audienţa. În afara peisajelor superbe, şi cei 2 actori din rolurile principale îşi aduc substanţial contribuţia la felul în care arată cadrele din film. Jason Statham şi Jessica Alba sunt într-o formă fizică de zile mari, pe care şi-o etalează în câteva împrejurări dictate de situaţie.

Acţiunea este pe primul loc, filmul nu dezamăgeşte din acest punct de vedere. Ceea ce promite, acţiune şi crimă, este din belşug şi realizat foarte bine. Partea de thriller a filmului însă nu este foarte pronunţată, nu se resimte dincolo de ecran.

Dacă acţiunea este la cote înalte, nu la fel se întâmplă şi în cazul poveştii de iubire, care pare puţin forţată. Chiar dacă cei doi actori arată foarte bine şi par să se înţeleagă, este prea puţină chimie între ei.

Scenele de acţiune sunt foarte bine realizate, introduse în momente oportune, sunt extraordinare dar totuşi credibile. Fimul trece repede şi reuşeşte să capteze atenţia publicului.

Pentru fanii genului, este un film care merită să fie văzut.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of