Clujenii au la dispoziţie un ghid din care pot afla preţul real al bunurilor imobiliare

Cea mai scumpă casă tranzacţionată anul trecut la Cluj-Napoca este localizată în cartierul Andrei Mureşanu, tranzacţia fiind încheiată la puţin peste 1.2 milioane euro. Aceasta este una dintre informaţiile puse la dispoziţie de „Ghidul tranzacţiilor imobiliare din Cluj-Napoca”, ajuns la ediţia a treia.

Echipa de evaluatori membri ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România – ANEVAR, coordonată de Adrian Vascu, Senior Partner al companiei de consultanţă Veridio, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, au publicat al treilea ghid realizat pe baza tranzacţiilor imobiliare încheiate între vânzatori şi cumpărători pe raza municipiului, în anul 2015.

Acest proiect unic în România se realizează anual cu sprijinul Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a Primăriei din Cluj-Napoca, în baza informaţiilor oficiale din contractele de vânzare-cumpărare înregistrate şi conţine date privind volumul şi valoarea totală a proprietăţilor tranzacţionate, repartizarea acestora pe tipuri de proprietăţi (apartamente, case, terenuri, altele), preţurile medii pe metru pătrat repartizate pe cartiere şi pe întregul municipiu, precum şi multe alte cifre relevante.

– Cea mai scumpă casă tranzacţionată este localizată în cartierul Andrei Mureşanu, tranzacţia fiind încheiată la puţin peste 1.2 milioane euro.

– Cel mai scump teren a fost tranzacţionat în cartierul Între Lacuri la puţin peste 600 mii euro.

– Mănăştur a fost cartierul cu cele mai multe tranzacţii (1.194 tranzacţii), precum şi cartierul cu cele mai valoroase tranzacţii (aproximativ 49.9 milioane euro).

– Cele mai mari tranzacţii au fost realizate de persoane juridice şi includ o clădire tip office şi un supermarket.

– Top 10 cele mai valoroase tranzacţii realizate de către persoanele juridice însumeaza peste 15.5 milioane de euro din cele aproximativ 56 milioane euro tranzacţionate de persoanele juridice în 2015.

– În luna septembrie s-au înregistrat cele mai multe tranzacţii imobiliare la nivelul municipiului.

– Strada Bună Ziua este atât strada cu cele mai multe tranzacţii (235 tranzacţii), cât şi strada cu cele mai valoroase tranzacţii (aproximativ 13.8 milioane euro).

– Cea mai mare suprafaţă de teren tranzacţionată a fost de aproximativ 15.000 mp.

– Cea mai mare valoare lunară a tranzacţiilor s-a înregistrat în luna iunie, aproximativ 37.4 milioane euro.

– Cel mai frecvent au fost tranzacţionate parcele de teren cu suprafeţe cuprinse între 500 şi 1.000 mp.

– Cel mai des au fost tranzacţionate apartamente cu suprafeţe utile cuprinse între 35 şi 55 mp. Doar 25.7% din tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare sunt finanţate din credite bancare.

– Achiziţiile persoanelor juridice reprezintă 15.6% din valoarea tranzacţiilor.

„Acest demers este extrem de important pentru noi din mai multe motive, de la faptul că este un nou exemplu de implicare a specialiştilor în comunitate cu scopul de a creşte calitatea vieţii, pâna la faptul că ne oferă un reper oficial, clar, transparent care este de natură a descuraja orice tentativă de speculare a pieţei sau de creştere artificială a preţurilor imobiliarelor. Oricine vrea să ştie care e valoarea realaă a pieţei, poate consulta liber acest ghid pe site-ul primăriei, ultimele trei ediţii oferindu-le şi o imagine de ansamblu, astfel încât orice decizie se poate lua în cunoştinţă de cauză”, a explicat Emilia Botezan, şefa biroului Relaţii Externe şi Investitori din cadrul Primăriei, departament care a creat la rândul său un instrument de acces pentru companii la informaţii relevante din perspectiva economică, www.clujbusiness.ro – pe care poate fi găsit şi acest ghid.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar