EvenimenteŞtiri

Jean-Michel Jarre vine peste o săptămână la Cluj cu un show grandios

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Jean-Michel Jarre, legenda muzicii electronice, vine pentru prima dată la Cluj peste o săptămână. În 11 noiembrie, de la ora 20:30, Sala Polivalentă îl va găzdui pe cel care a făcut muzica electronică populară la nivel mondial. Showurile lui excepţionale, atât prin decoruri cât şi prin audienţe, au rămas în paginile istoriei muzicii.

Toate spectacolele pe care artistul francez le-a realizat până în prezent au fost grandioase, cel care urmează să fie prezentat la Cluj nefăcând excepţie; la producţia lui participă aproximativ 200 de oameni, pentru realizarea lui sunt necesare cinci tiruri de echipamente, lasere, ecrane speciale, efecte 3D, şi multe alte surprize. Concertele Jean-Michel Jarre sunt renumite şi pentru numărul mare de participanţi; anul acesta peste 3.000 de bilete au fost vândute cu trei luni înainte de eveniment.

Chiar dacă în prezent Jean-Michel Jarre şi muzica creată de el sunt o parte importantă din istoria şi din evoluţia muzicii electronice, debutul lui ca artist nu a fost cel mai facil. Primul album, intitulat Oxygène, a fost realizat în 1976, într-un studio de înregistrări improvizat în propria bucătărie. După ce s-a confruntat cu un număr mare de refuzuri de la casele de discuri, după lansare albumul a reuşit performanţa de a fi vândut în 12 milioane de exemplare, devenind astfel cel mai bine vândut album din Franţa.

După debutul timid, succesul şi spectacolele s-au ţinut lanţ, artistul francez devenind unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni ai lumii. Următorul album, Équinoxe, a fost lansat în 1978. Au urmat apoi Les Chants Magnétiques în 1981, Musique pour Supermarché, Zoolook, Rendez-Vous, în 1988 Revolutions, En Attendant Cousteau în 1990, Chronologie în 1992, în 1997 era lansat Oxygène 7–13. Primul album vocal a apărut în anul 2000 sub titlul Métamorphoses, Sessions 2000 a fost lansat în 2002, 2003 – Geometry of Love, 2004 – AERO, Téo & Téa – 2007, Oxygène: New Master Recording – 2007, 2011 – Essentials & Rarities. În 2016, Jean-Michel Jarre a realizat colaborări cu artişti conectaţi la lumea muzicii electronice, pentru realizarea albumului Electronica 1: The Time Machine, iar pentru Electronica 2: The Heart of Noise a avut colaborări cu alţi 15 artişti.

La 30 septembrie 2016, artistul anunţa apariţia unui nou album, Oxygène 3, la 2 decembrie 2016, dată ce marchează aniversarea a 40 de ani de la apariţia albumului de debut Oxygène.

În afară de spectacole realizate pentru publicul larg, Jean-Michel Jarre a prezentat un show şi la nunta prinţului Albert de Monaco cu Charlene Wittstock, la 1 iulie 2011. Un alt eveniment marcant în care a concertat a fost trecerea dintre milenii, când a fost invitat în faţa unui public numeros, pe Platoului Giza din Egipt.

Jean-Michel Jarre este un artist unic, care a reuşit întotdeauna să surprindă, dar, mai presus de orice, a ştiut să facă spectacol. Punerea în scenă a ideilor, combinaţia de muzică şi imagini spectaculoase i-au adus popularitatea şi au făcut din el o legendă.

Evenimentul este produs de Quantum Media.
Biletele se găsesc la următoarele categorii de preţuri:
Exclusiv VIP – 485 lei
Electronica VIP – 380 lei
Laser Premiu A şi B – 325 lei
Oxygene 1 – 248 lei
Equinoxe 2 – 215 lei
Revolution 4 – 110 lei

Biletele pot fi cumpărate de la Biroul Diesel Events (400015, P-ţa Unirii 10, Cluj-Napoca; rezervari@dieselevents.ro; 0799.600.900; 0264.439.043) sau online, de pe www.dieselevents.ro

Biletele se pot achizitiona online şi de pe www.funticket.ro şi www.eventim.ro.

În ziua concertului, accesul în sală va fi posibil începând cu ora 19:00.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x