Sâmbăta viitoare, Zucchero va concerta pentru prima dată la Cluj

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Data concertului susţinut de artistul italian Zucchero se apropie. Sâmbăta viitoare, pe 12 noiembrie 2016, de la ora 20:00, Zucchero va concerta pentru prima dată la Cluj, pe scena Sălii Polivalente.

Artistul a cântat în cei peste 30 de ani de carieră alături de unii dintre cei mai importanţi muzicieni ai vremii: Eric Clapton, Ray Charles, B. B. King, Sting, Brian Adams, Iggy Pop, Brian May sau Luciano Pavarotti.

Dacă în prezent albumele lui Zucchero se vând în milioane de exemplare, începuturile au fost mai timide, iar lansările de albume modeste, fără mare impact asupra publicului. Primul album, Un po’ di Zucchero, lansat în 1983 a avut un succes moderat, căruia i-au urmat în 1985 albumul Zucchero & The Randy Jackson Band şi în 1986 Rispetto. Marele succes vine în 1987 când lansează albumul Blue’s, cel mai bine vândut album din istoria Italiei, până la următorul album din 1989, Oro Incenso & Birra. În 1992 artistul scoate pe piaţă un nou material discografic de mare impact, Miserere. În anul 1995 urmează albumul Spirito DiVino, în 1998 Bluesugar, în 2001 Shake iar în 2004 lansează albumul Zu & Co., în care Zucchero apare alături de staruri internaţionale. Activitatea continuă cu lansarea în 2006 a albumului Fly, în anul 2010 a albumului Chocabeck şi în 2012 La Sesion Cubana. Anul acesta, un nou album de studio, Black Cat, a fost lansat.

Zucchero Black Cat World Tour 2016 în România este produs de Diesel Events în colaborare cu Multimedia Organisation Kft.

Biletele de la Cluj se găsesc la următoarele categorii de preţuri:
Categoria I – 78 lei
Categoria II – 98 lei
Categoria III – 135 lei
Categoria IV – 165 lei
Categoria V – 198 lei
Categoria VI – 229 lei
Categoria VI – 258 lei

Biletele pot fi cumpărate de la Biroul Diesel Events,
P-ţa Unirii 10, Cluj-Napoca, România
Nr. telefon: 0799.600.900; 0264.439.043
Email rezervări & bilete: rezervari@dieselevents.ro

În ziua concertului, accesul în sală va fi posibil începând cu ora 19:00.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of