Evenimente

Evenimentul City Fashion Week îi aduce pe marii designeri ai României la Cluj

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Luni şi marţi, 28 şi 29 noiembrie, Clujul va fi gazda unui eveniment care îi va aduce la Cluj pe cei mai de seamă creatori de modă ai României. Evenimentul se va bucura de prezenţa unor colecţii surpriză şi reveniri speciale pe scenă ale creatorilor de modă.

„City Fashion Week este un concurent serios în România pentru toate evenimentele care se doresc a fi festivaluri de modă, doar la ediţia a doua a reuşit să aducă nume mari care de ani de zile sunt curtate să prezinte în ţară şi au refuzat, acceptând invitaţia noastră, datorită profesionalismului de care am dat dovadă în primul an de organizare.” a declarat directorul general al evenimentului, Stefan Farrell.

Cătălin Botezatu, Romaniţa Iovan, Eli Lăslean, George Hojbotă, Gina Cas şi alţi 30 de designeri vor fi prezenţi la City Fashion Week, ediţia a doua. Evenimentul va găzdui câteva colecţii surpriză şi de impact, iar organizatorii urmăresc să încurajeze tinerii debutanţi.

Alături de Cătălin Botezatu, la City Fashion Week va fi prezentă şi Romaniţa Iovan, care revine pe podium după o absenţă de trei ani. Creatoarea va sărbători la City Fashion Week 25 de ani de carieră şi va prezenta 25 de piese aniversare.

Apoi George Hojbotă revine pe scena festivalului cu două colecţii, una de fete exclusiv, în stil avangardist, şi o alta pentru băieţi. Prezentările de modă semnate George Hojbotă vor avea loc în ambele zile ale evenimentului.

Eli Lăslean a îmbrăcat multe vedete din România, însă a intrat puternic în atenţia presei din momentul în care a devenit creatoarea de modă a primei doamne, Carmen Iohannis. Aceasta vine la Cluj cu o colecţie surpriză care va avea un ecou puternic.

Gina Butiuc lucrează în proporţie de 90% manual, costume de bărbaţi. Pentru City Fashion Week, prezenţa unui astfel de creator de modă este o bucurie, deoarece, timp de 14 ani, ea s-a ocupat singură de organizarea evenimentelor de acest fel.

O altă surpriză o reprezintă prezenţa Mihaelei Cirlugea, care revine la City Fashion Week cu o colecţie unică cu tente româneşti, inspirată din muzica lăutărească.

Pantofii, pentru fiecare casă de modă, poartă semnătura lui Mircea Florea şi Adrian Neacşa.

Unul dintre obiectivele organizatorilor este acela de a-i încuraja pe tinerii designeri şi de a-i ajuta să intre în lumea modei. Debutanţii vor avea prilejul să-i cunoască pe marii creatori de modă ai României, sau pe diferite persoane care sunt interesate de munca lor, vor avea prilejul să schimbe păreri, opinii şi, de ce nu, date de contact pentru ulterioare colaborări.

Evenimentul, organizat de City Models Cluj-Napoca, va avea loc în perioada 28 – 29 noiembrie, cu începere de la ora 20:00, la Grand Hotel Italia. Invitaţiile sunt gratuite şi pot fi găsite la mall-ul din Gheorgheni, la standul Eventim.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x