Medicii rezidenţi nu mai sunt obligaţi să rămână în centrul universitar în care au susţinut concursul

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Începând cu examenul de rezidenţiat din acest an, o singură clasificare naţională se face pentru fiecare domeniu, iar medicii rezidenţi pot alege, în funcţie de punctajul obţinut, oricare loc sau post dintre cele scoase la concurs la nivel naţional.

Până în prezent, rezidenţii susţineau concursul într-unul din cele 6 centre universitare în care se organiza concursul şi puteau opta doar pentru locurile şi posturile disponibile în centrul de concurs şi centrul arondat acestuia.

Pentru a putea pune la dispoziţia medicilor rezidenţi din România o paletă mai largă de opţiuni în ceea ce priveşte rezidenţiatul, Ministerul Sănătăţii a realizat, cu ajutorul echipei GovITHub, o actualizare de arhitectură şi interfaţă de afişare pentru sistemul informatic de gestiune a repartizării rezidenţilor. Astfel, sistemul informatic a putut transmite concomitent procesul de repartizare către toate centrele universitare, precum şi opţiunile candidaţilor şi a permis actualizarea în mod automat a tuturor locurile/posturile rămase, la nivel naţional, pentru a asigura tranparenţa procesului. Ca urmare a colaborării dintre Ministerul Sănătăţii şi GovITHub, candidaţii au beneficiat de o metodă clară şi eficient de prezentare a informaţiilor, fapt ce a facilitat procesul de selecţie şi de repartizare.

Ministerul Sănătăţii a organizat pe 20 noiembrie 2016 concursul naţional de intrare în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. În zilele de 27 şi 28 noiembrie 2016 a avut loc etapa de alegere a locurilor/posturilor pe specializări şi pe centre de pregătire.

Spre deosebire de anii precedenţi, când examenul şi procesul de alegere a locurilor şi posturilor de către medicii rezidenţi se făcea la nivelul fiecărui centru universitar, anul acesta Ministerul Sănătăţii a schimbat metodologia de desfăşurare a concursului şi anume procesul de selecţie se face unitar la nivel naţional. Pentru aceasta a fost nevoie de o actualizare de interfaţă şi arhitectură a sistemului informatic deja existent şi funcţional de 7 ani.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of