Noi locuri de parcare în zona centrală a oraşului

Un număr de 229 de noi locuri de parcare au fost amenajate pe str. Năvodari nr. 4, la aproximativ 500 de metri de Catedrala Ortodoxă, în direcţia Mărăşti, pe locaţia fostei unităţi militare.

Parcările se află în zona tarifară II, astfel că toţi cei care au abonament pentru această zonă pot utiliza noua parcare. Preţul pe oră este de 1 leu, iar abonamentul costă 50 de lei/lună pentru persoanele fizice şi 70 de lei/luna pentru persoanele juridice.

Au fost amplasate 3 parcometre stradale, prin intermediul cărora se va putea realiza plata parcării folosind card bancar, card preplătit sau monede. Parcarea are şi 8 locuri rezervate pentru persoane cu dizabilităţi.


sursa foto: Primăria Cluj-Napoca

Parcarea are intrare şi ieşire din/spre str. Năvodari şi o a doua ieşire pe Bulevardul 21 Decembrie 1989.

Parcarea va avea un caracter temporar, până la construcţia viitorului parking din cadrul proiectului Centrului Cultural Transilvania, proiect ce presupune şi construcţia noii clădiri a Filarmonicii clujene.

Prin această nouă locaţie primăria oferă o alternativă de parcare în zona centrală şi, de asemenea, vine în sprijinul viitorului proiect de introducere a benzilor dedicate pentru transportul în comun pe axa Est-Vest.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of