Film – Super party la birou – merită sau nu?

Perioada care precede Crăciunul a devenit o continuă reclamă pentru evenimetele din timpul sărbătorii, cadouri pentru cei dragi, cântece care sunt specifice perioadei şi multe alte elemente care amintesc că Moş Crăciun şi vremea colindelor sunt aproape. Firmele s-au adaptat trendului, şi majoritatea organizează pentru angajaţi petreceri mai mari sau mai mici, mai liniştite sau mai agitate, după posibilităţi.

Filmul care rulează în prezent pe marile ecrane este dedicat acestor obiceiuri, şi îi are în rolurile principale pe: Jason Bateman, Jennifer Aniston, T.J. Miller, Kate McKinnon, Olivia Munn. Regia filmului este semnată de Josh Gordon şi Will Speck.

sursa video: youtube

Office Christmas party este un film de comedie. Are o linie narativă simplă şi fără prea mare impact, dar necesară pentru a stabili premisele unei mici intrigi. Comedia fiind cel mai important aspect al filmului şi premisa de la care s-a pornit în realizarea filmului, este pusă pe primul loc. Filmul urmăreşte să distreze publicul prin tot felul de situaţii care ar putea să stârnească amuzamentul. Dacă la început acest deziderat este materializat prin crearea de situaţii comice şi dialoguri care distrează la maxim, pe parcurs se pierde foarte mult din starea şi calitatea de la început. Dacă în primele minute totul este amuzant şi bine realizat din punct de vedere al dialogului şi al situaţiilor comice, înaintând în poveste totul devine un pic exagerat şi fără substanţă. Accente comice mai putem regăsi şi mai încolo în film dar fără acelaşi farmec de la început.

Imaginea filmului şi sunetul sunt foarte bine realizate. Toate cadrele sunt filmate şi redate profesionist, fără greşeală, iar felul în care este redată dimensiunea dezastrului, împreună cu coloana sonoră, reprezintă puncte în plus pentru film.

Actorii din rolurile principale îşi interpretează rolurile corect, în cooncordanţă cu aşteptările publicului de la asemenea personaje. Chiar dacă jocul actorilor este unul bun, din păcate lipsa de substanţă a dialogurilor şi acţiunile menite să stârnească amuzamentul, dar care sunt doar nişte exagerări, duc la o comedie forţată.

Este un film care nu merită o deplasare până la cinema; merită eventual să fie văzut acasă, în lipsă de altceva.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of