Candidaţii propuşi să facă parte din Cabinetul Grindeanu urmează să fie audiaţi la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

Miercuri are loc audierea celor propuşi să facă parte din noul Executiv.

Audierea membrilor Guvernului se va desfăşura azi până la ora 15:00, când va avea loc o şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor. În cadrul acesteia, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministrul, Sorin Grindeanu, va prezenta programul şi lista de guvernare. La finalul şedinţei va avea loc votul de acordare a încrederii Parlamentului asupra programului prezentat şi a listei Guvernului.

Candidaţii propuşi ca miniştrii în noul Guvern, pentru care premierul desemnat Sorin Grindeanu va cere votul de învestitură în Parlament, sunt:

– Daniel Constantin, viceprim-ministru, Ministrul Mediului – copreşedinte ALDE

– Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene – PSD

Din partea PSD:

– Ministrul Economiei — Alexandru Petrescu

– Ministrul pentru Românii de Pretutindeni — Andreea Păstârnac

– Ministrul delegat pentru Fonduri Europene — Mihaela Virginia Toader

– Ministrul delegat pentru Afaceri Europene — Ana Birchall

– Ministrul Afacerilor Interne — Dan Carmen Daniela

– Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale — Petre Daea

– Ministrul Apărării Naţionale — Gabriel Leş

– Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale — Ionuţ Vulpescu

– Ministrul Educaţiei Naţionale — Pavel Năstase

– Ministrul Cercetării şi Inovării — Şerban Constantin Valeca

– Ministrul Finanţelor Publice — Viorel Ştefan

– Ministrul Justiţiei — Florin Iordache

– Ministrul Apelor şi Pădurilor — Adriana Petcu

– Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale — Lia Olguţa Vasilescu

– Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale — Augustin Jianu

– Ministrul Sănătăţii — Florian Bodog

– Ministrul Tineretului şi Sportului — Marius Alexandru Dunca

– Ministrul Transporturilor — Răzvan Alexandru Cuc

– Ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social — Gabriel Petrea

– Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat — Florin Nicolae Jianu

– Ministrul Turismului — Mircea Titus Dobre

Din partea ALDE:

– Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul – Graţiela Gavrilescu

– Ministrul de Externe – Teodor Meleşcanu

– Ministrul Energiei – Toma Petcu

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of