Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj primeşte finanţare europeană

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj a fost notificat recent în legătură cu faptul că prima cerere de finanţare depusă pentru accesarea de resurse financiare nerambursabile din fondurile Uniunii Europene i-a fost aprobată.

Finanţarea nerambursabilă a fost aprobată în cadrul programului ERASMUS+/K1 Learning Youth Mobility, pentru desfăşurarea unor proiecte culturale între România şi Franţa, pe parcursul anului 2017. Majoritatea cheltuielilor făcute în cadrul acestui parteneriat, în cuantum de 37.912 euro, vor fi suportate de la bugetul Uniunii Europene, anunţă Consiliul Judeţean Cluj.

Dosarul proiectului a fost depus la data de 4 octombrie 2016, la Bruxelles, de către Asociaţia Naţională „Cultures du Monde” Franţa şi CJCPCT Cluj şi vizează mai multe întâlniri între două grupuri de tineri muzicieni instrumentişti francezi şi români, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, atât la Gannat (Franţa), cât şi la Cluj-Napoca (România). În cadrul acestor întrevederi vor avea loc schimburi şi acţiuni comune (concerte, ateliere muzicale, aplicaţii, vizite, sport etc.), în ideea utilizării mediului cultural ca factor de dezvoltare a noilor dimensiuni comune europene: mobilitatea tinerilor, dialogul intercultural, toleranţa, cunoaşterea proceselor educative reciproce, conştientizarea importanţei cetăţeniei europene etc.

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj are ca parteneri în cadrul acestui proiect internaţional instituţii educative specializate, precum Şcoala de Arte „Tudor Jarda” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, cu care a încheiat protocoale de colaborare separate, pentru a pregăti în comun lotul de tineri muzicieni ce va participa la schimburile culturale planificate pentru lunile februarie, aprilie, iunie şi octombrie ale anului 2017.

Acest proiect reprezintă prima iniţiativă a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj de a obţine fonduri europene nerambursabile şi îşi propune să aducă un plus de recunoaştere judeţului Cluj în plan cultural european, având în vedere rezultatele pozitive ale acţiunilor cu deschidere internaţională derulate în anii precedenţi de către această instituţie de cultură aflată sub tutela forului administrativ judeţean.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar
wpDiscuz