Salariul mediu brut a ajuns anul trecut la peste 3.000 lei

În luna noiembrie 2016, salariul brut pe ţară a fost de 3.005 lei, cu 3,0% mai mare decât în luna octombrie 2016, din care salariul net a fost de 2.172 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 64 lei (+3,0%).

Valorile cele mai mari ale salariului mediu net, 5.675 lei, s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), iar cele mai mici, 1.291 lei, în hoteluri şi restaurante, transmite Institutul Naţional de Statistică. În luna noiembrie a anului 2016, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2015, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13.2%.

Cele mai semnificative creşteri ale salariului mediu net au fost în următoarele domenii de activitate:
– Cu 18.6% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului;
– Între 10.0% şi 16.0% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, extracţia minereurilor metalifere, activităţi de spectacole, culturale şi recreative;
– Între 5.0% şi 9.0% în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea echipamentelor electrice, cercetare-dezvoltare, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), alte activităţi industriale, fabricarea de mobilă;
– Între 4.0% şi 5.0% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor mijloace de transport.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
– Cu 3.7% în fabricarea băuturilor;
– Între 1.5% şi 3.0% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicală; activităţi de difuzare şi transmitere de programe), telecomunicaţii, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.

Şi în sectorul bugetar s-au înregistrat modificări ale veniturilor în luna noiembrie 2016, prin uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: învăţământ (+1.9%), administraţie publică (+1.4%), sănătate şi asistenţă socială (+0.1%).

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of