Film – Saroo: Drumul spre casă – merită sau nu?

Oricine şi-a dorit vreodată să ajungă acasă pentru a fi alături de familie, într-un spaţiu sigur şi la adăpostul iubirii părinteşti, va înţelege cu siguranţă povestea băieţelului indian rătăcit. Într-o lume indiferentă, copiii pierduţi trebuie să înveţe să supravieţuiască singuri, mai ales când vârsta fragedă nu le-a permis să se dezvolte suficient pentru a înţelege natura umană.

Filmul inspirat din fapte reale care rulează în prezent pe marile ecrane îi are în rolurile principale pe: Sunny Pawar, Dev Patel, Nicole Kidman, David Wenham, Rooney Mara, în regia lui Garth Davis.

sursa video: youtube

Lion (Saroo: Drumul spre casă) este o dramă, ecranizarea romanul „A Long Way Home” scris de Saroo Brierley, în care acesta îşi povesteşte drumul lung înapoi spre casă, după ce s-a pierdut de fratele lui pe când avea doar 5 ani, în India, fiind ulterior înfiat de un cuplu australian. El îşi povesteşte aventurile din prima parte a lungii sale călătorii de 25 de ani, iar mai apoi căutarea locului de baştină, căutare transformată în obsesie; este o frământare pe care cu siguranţă puţini o pot percepe la adevărata intensitate, dar pe care orice om cu puţină empatie o va resimţi.

Imaginea filmului este fără cusur. De la primele cadre în care suntem introduşi în universul lui Saroo, o lume nouă se deschide şi va fi revelată pe parcurs. Cu fiecare minut care se scurge, un întreg univers, deloc familiar, se deschide în faţa ochilor celor care ajung să privească în unele momente consternaţi la ceea ce trebuie să îndure unii semeni pentru a supravieţui. Imaginile clare şi curate prezintă de multe ori o lume murdară, indiferentă, dar care ascunde şi umanitate şi o mică rază de lumină pentru câţiva foarte norocoşi.

Coloana sonoră este bine realizată, pusă perfect peste momentele de interes pentru a le spori intensitatea, nu deranjează nici o clipă şi aduce un plus de calitate filmului. Povestea emoţionantă a micului indian pierdut în lume, nevoit să se descurce singur pentru a scăpa teafăr şi nevătămat din încercările vieţii, reuşeşte să creeze o stare aparte publicului, stare amplificată pe alocuri şi de muzica potrivită.

Actorii de pe firmamentul Lion au fost aleşi foarte bine, fiecare în parte reuşind să aducă la viaţă cu succes povestea incredibilă a lui Saroo. Pentru prima dată într-un film, indianul Sunny Pawar, care avea la momentul filmărilor 6 ani, captează de la început audienţa prin talent şi drăgălăşenie. Prin jocul lui, nu se poate ca publicul să rămână indiferent la povestea micului Saroo.

Lion (Saroo: Drumul spre casă) este un film emoţionant, reuşeşte să aducă o lume cu totul nouă în faţa publicului, o lume tristă şi plină de indiferenţă, dar în acelaşi timp suntem părtaşi la povestea de excepţie a unui om care după toate problemele şi durerile pe care a trebuit să le înfrunte, reuşeşte să se ridice şi să-şi creeze o poveste frumoasă de succes, o inspiraţie pentru marea majoritate care au totul pentru a reuşi dar se complac în scuze.

În toată povestea, pe lângă căutarea devenită obsesie, se poate remarca şi dorinţa de supravieţuire, iubirea necondiţionată care nu păleşte în faţa timpului şi vicisitudinilor vieţii, instinctul înnăscut prin care, în faţa unui pericol iminent, chiar micuţii pierduţi şi singuri aflaţi în faţa primelor încercări ale vieţii pot recunoaşte prădătorii.

Filmul merită văzut.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of