Expediţie clujeană pentru cucerirea vârfului Everest

Salvamontistul clujean Vasile Cipcigan se pregăteşte pentru o nouă expediţie, în cadrul proiectului „Şapte Paşi pe Acoperişul Lumii”, prin care urmăreşte cucerirea celor mai înalte şapte vârfuri de pe fiecare continent: Kilimanjaro în Africa, McKinley (Denali) în America de Nord, Elbrus în Europa, Aconcagua în America de Sud, Carstensz Pyramid în Australia/Oceania, Vinson în Antartica şi Everest în Asia.

După performanţa istorică înregistrată în toamna anului trecut când, prin cucerirea vârfului Manaslu din Himalaia, alpinistul Vasile Cipcigan a reuşit să devină primul clujean care a depăşit bariera celor 8.000 de metri, şeful formaţiei Salvamont-Salvaspeo Cluj îşi propune ascensiunea, în aceeaşi echipă cu ziaristul Titus Crăciun, pe cel mai înalt vârf al planetei – Everest (8.848m).

Noua expediţie, eminamente clujeană, va dura aproximativ două luni şi va fi una dintre cele mai dificile ascensiuni de până acum, atât din punct de vedere al logisticii şi al traseului, cât mai ales al condiţiilor climaterice existente la respectiva altitudine, cu atât mai mult cu cât cei doi temerari clujeni îşi propun o ascensiune curată, fără aport de oxigen suplimentar.

Conform forului administrativ judeţean, în prezent, alpinistul clujean care activează ca şef al formaţiei de salvatori montani din cadrul Salvamont-Salvaspeo Cluj se află în plin proces de recuperare şi refacere în urma degerăturilor suferite cu prilejul ultimei expediţii derulate în Himalaia. Fiind un proiect extrem de complex, pregătirile vor debuta în luna aprilie, în paralel cu demersurile de strângere a fondurilor necesare unui atât de ambiţios proiect. În principal, costurile acestei ascensiuni programate să aibă loc anul viitor sunt reprezentate de taxa de ascensiune pe vârful Everest, organizarea propriu-zisă a proiectului, derularea de sesiuni de pregătire, achiziţionarea de echipament, dar şi alte categorii de servicii la care va trebui să se apeleze.

Vasile Cipcigan este susţinut în continuarea proiectului „Şapte Paşi pe Acoperişul Lumii” de Consiliul Judeţean Cluj, care s-a implicat pe parcursul timpului în susţinerea alpinistului, oferind o parte din suportul logistic şi financiar necesar reuşitei acestor expediţii.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of