Tendinţe în evoluţia activităţii economice în următoarele luni

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

În perioada cuprinsă între lunile februarie şi aprilie, următoarele tendinţe au fost preconizate de Institutul Naţional de Statistică, în urma unei anchete de conjunctură (experţii din domeniu au făcut estimări): tendinţă de creştere moderată a activităţii în industria prelucrătoare, construcţii şi servicii; numărul de salariaţi va înregistra o scădere moderată în comerţul cu amănuntul; creştere moderată a preţurilor în industrie, construcţii şi comerţul cu amănuntul.

Managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o creştere moderată a volumului producţiei, cu 12%. Pentru activitatea de fabricare a autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor se va înregistra o tendinţă de creştere de 38%, în timp ce pentru activitatea de fabricare a calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, tendinţa va fi de scădere moderată, cu 7%.
Pentru preţurile produselor industriale se prognozează o creştere moderată în următoarele trei luni cu 6%. Referitor la numărul de salariaţi, se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +4% pe total industrie prelucrătoare.

În activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei, cu 13%. Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi de 3%.
În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere moderată a acestora cu 7%.

Managerii din sectorul comerţ cu amănuntul au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de scădere a activităţii economice cu 17%. Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra scădere de 19%. Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni scădere moderată a numărului de salariaţi de până la 14%.
Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creştere moderată a preţurilor de vânzare cu amănuntul, în procent de 13%.

Conform estimărilor din luna februarie 2017, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată în următoarele trei luni, cu 7%. În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi, co o fluctuaţie în creştere, în jurul a 4%.
Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate, de 3% creştere.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of