Cesar Millan soseşte duminică la Bucureşti – care sunt pretenţiile antrenorului canin pentru show-ul de la Sala Polivalentă

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Marţi, 21 martie, Cesar Millan, cel mai talentat psiholog şi antrenor canin, îşi va face apariţia în premieră pe scena Sălii Polivalente din capitală în show-ul de excepţie, prezentat cu succes pe marile scene europene în cadrul turneului „Once Upon a Dog Tour”.

Pregătirile pentru producţia impresionantă care va avea loc peste doar câteva zile au intrat în linie dreaptă, organizatorii având grijă ca artistul să aibă parte atât de confortul binemeritat cât şi de condiţiile tehnice, necesare bunei desfăşurări a spectacolului.

Cesar Millan soseşte mâine la Bucureşti, cu două zile mai devreme, iar organizatorii pun la punct ultimele detalii, asigurându-se că fiecare cerinţă din riderul impus de staff-ul artistului va fi indeplinită.

În ciuda succesului pe care îl înregistrează în rândul iubitorilor de animale de pe întreg mapamondul, Cesar Millan nu a avut pretenţii exagerate. Cu toate acestea, atât Cesar Millan cât şi membrii echipei sale vor fi cazaţi la un hotel de cinci stele din centrul capitalei unde vor beneficia de servicii speciale. Pe toată perioada şederii la Bucureşti, Cesar Millan se va deplasa cu o maşină din gama de lux. În ziua spectacolului, Cesar Millan va avea o cabină spaţioasă, amenajată cu oglinzi iluminate pentru machiaj, mobilier şi cabină de duş, iar pentru satisfacerea preferinţelor culinare ale musafirilor, organizatorii vor pune la dispoziţia acestora preparate cât mai naturale şi sănătoase, bogate în nutrienţi esenţiali.

Cesar Millan a solicitat sortimente variate de legume, salate, paste, supe, pâine, deserturi, ceai, cafea, apă şi băuturi răcoritoare. Meniul va cuprinde, de asemenea, preparate culinare calde pe bază de carne. În acelaşi timp, Cesar s-a arătat interesat să guste din delicatesele culinare tradiţionale.

Marţi seara, iubitorii de câini din România vor parcurge o călătorie educaţională prin toate etapele vieţii unui câine. Pe lângă secretele interesante despre inteligenţa câinelui, demonstraţiile lui Cesar Millan vor fi presărate cu momente pline de amuzament şi antren. Chiar şi cei mai mici spectatori vor primi explicaţii interesante privind comportamentul câinelui şi vor avea prilejul să înveţe cum pot avea un companion ascultător, echilibrat, care să le fie prieten devotat, capabil să le sară în ajutor la nevoie.

Cesar Millan va performa alături de câini problemă, ce aparţin spectatorilor români care au ales să se înscrie în programul de selecţie anunțat de organizatori. În acest fel, Cesar Millan va împărtăşi lecţii educative despre situaţii delicate ce intervin între câine şi stăpân, în fiecare zi. Cesar Millan va demonstra că dragostea, încrederea, grija şi tehnici specifice de dresaj pot face minuni, indiferent dacă patrupedul este de rasă, ori maidanez. Talentul şi dedicarea cu care se implică în fiecare poveste şi conexiunea incredibilă pe care o are cu câinii, fac din Cesar un maestru al psihologiei canine.

Spectacolul se va desfăşura în limba engleză, însă va fi dublat consecutiv în limba română. Accesul publicului în Sala Polivalentă se va face începând cu ora 18:30, iar spectacolul va începe la ora 20:00. Nu este permis accesul persoanelor însoţite de animale de companie, cu excepţia celor ce vor fi aleşi pentru prezenţa pe scenă alături de Cesar Millan, iar filmarea sau fotografierea în timpul spectacolului vor fi strict interzise.

Biletele disponibile pot fi cumpărate atât online de pe www.myticket.ro cât şi de la magazinele Diverta, Muzica sau din Librăria Mihai Eminescu (Universitate). În ziua evenimentului, persoanele interesate îşi vor putea procura biletele şi de la casa de bilete a Sălii Polivalente. Preţurile acestora pornesc de la 75 lei şi cresc în funcţie de categoria de loc, după cum urmează:
– Categoria V – 100 lei;
– Categoria IV – 150 lei şi 75 lei pentru copiii sub vârsta de 14 ani;
– Categoria III – 250 lei şi 125 lei pentru copiii sub vârsta de 14 ani;
– Categoria II – 350 lei;
– Categoria I – 425 lei.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of