Punct important bifat în procesul edificării Parcului Ştiinţific şi Tehnologic Tetapolis

Terenul cu o suprafaţă de 86.333 ce urmează a fi folosit la extinderea Parcului Industrial Tetarom I, în vederea realizării Parcului Ştiinţific şi Tehnologic Tetapolis, a fost transferat din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, cu drept de concesiune în favoarea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A., în domeniul public al judeţului Cluj şi în administrarea Consiliului Judeţean Cluj.

Forul administrativ judeţean a primit în urmă cu câteva zile din partea Ministerului Transporturilor Protocolul de predare-primire semnat în original, încheiat în vederea punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 227 din 17 noiembrie 2016. Prin intermediul acestui act normativ a fost aprobată transmiterea terenului în suprafaţă de 86.333. Anterior semnării acestui Protocol de către preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe şi de către Ministrul Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, terenul în cauză a fost preluat efectiv de către reprezentanţii forului administrativ clujean, sens în care a fost încheiat un proces verbal.

„Este un nou pas înainte, unul extrem de important, în vederea demarării acestui proiect unic la nivel naţional pe care l-am susţinut încă din perioada în care eram senator. Ceea ce îmi doresc este ca în cel mai scurt timp să putem trece, cu ajutorul fondurilor europene, la edificarea Parcului Ştiinţific şi Tehnologic Tetapolis, contribuind astfel la consolidarea statutului Clujului de pol al cercetării-inovării şi al producţiei de înaltă tehnologie” a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of