Lucrări de întreţinere pe drumul judeţean Viile Dejului – Cetan – Vad

Lucrări de întreţinere curentă şi periodică vor fi executate pe drumul judeţean DJ 109E Viile Dejului – Cetan – Vad.

Pentru operaţiunile necesare, a fost emis de către preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, ordinul de începere a lucrărilor. Acesta a declarat: „Scopul acestor lucrări este de a oferi tuturor participanţilor la trafic condiţii cât mai bune de circulaţie, în deplină siguranţă şi de a contribui la dezvoltarea economică accelerată a întregii zone. De altfel, având în vedere condiţiile meteo extrem de favorabile de care avem parte, în perioada imediat următoare voi emite ordinul de începere a lucrărilor pe numeroase alte drumuri, de pe întreg teritoriul judeţului”.

Autorităţile au anunţat că pe sectoarele de drum cuprinse între poziţiile kilometrice 1+710 şi 5+880 precum şi între km 7+940 şi 8+970 urmează să se deruleze în perioada imediat următoare atât lucrări de întreţinere curentă, respectiv plombări, tratarea burduşirilor şi tăieri de acostamente cât şi lucrări de întreţinere periodică ce constau în aşternerea de covor asfaltic.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of