Ştiri

Un nou meci de fotbal pe Cluj Arena, între România şi Chile

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Cluj Arena va găzdui un nou meci de fotbal, la începutul verii, în data de 13 iunie. Este vorba despre partida amicală dintre echipa naţională a României şi reprezentativa statului Chile.

În cursul acestei luni, Consiliul Judeţean Cluj a fost notificat, în mod oficial, de către Federaţia Română de Fotbal (FRF), cu privire la decizia de a organiza pe Cluj Arena partida de fotbal. În scopul realizării acestui eveniment, reprezentanţii FRF au solicitat forului administrativ judeţean, în calitatea acestuia de proprietar şi administrator al stadionului, elaborarea Contractului de Utilizare a Cluj Arena. În acest sens, FRF a transmis cerinţele pentru desfăşurarea în condiţii optime a meciului propriu-zis, a antrenamentelor oficiale ale celor două echipe, precum şi a conferinţelor de presă aferente.

„Mă bucură faptul că Arena clujeană a devenit una dintre locaţiile favorite ale echipei naţionale de fotbal a României şi îi asigur pe această cale atât pe organizatori, cât şi pe toţi iubitorii de fotbal că ne vom respecta şi de această dată statutul şi că în ziua meciului stadionul se va prezenta în cele mai bune condiţii”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Pentru asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării acestei competiţii dintre cele două echipe naţionale de fotbal, reprezentanţii Cluj Arena vor avea în vedere, în primul rând, ca terenul să dispună de un gazon de cea mai bună calitate, efectuând, în acest sens, toate operaţiunile necesare. Totodată, Consiliul Judeţean Cluj, prin direcţia de specialitate care administrează arena, asumă obligaţia de a lua toate măsurile de securitate necesare în vederea menţinerii ordinii pe toată durata evenimentului şi de a pune la dispoziţia organizatorilor toate echipamentele tehnice în perfectă stare de funcţionare.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x