Film – Jaf cu stil – merită sau nu?

Se spune că vârsta a treia nu vine cu floare la ureche. Pe lângă problemele fizice pot apărea şi unele de natură financiară. Dar chiar dacă pare un capăt de drum, uneori viaţa poate să aducă surprize. Vârsta a treia poate aduce pe lângă înţelepciune şi prieteni buni, o nouă viaţă şi noi idei.

Michael Caine, Morgan Freeman şi Alan Arkin dau viaţă unor pensionari care se confruntă cu o problemă inedită, căreia trebuie să-i găsească o rezolvare pe măsură. Alături de ei mai apar Joey King, Ann-Margret, Peter Serafinowicz, Matt Dillon, Kenan Thompson. Filmul este regizat de Zach Braff.

sursa video: youtube

Going in style (Jaf cu stil) este un film care are elemente desprinse din activităţi ilicite, criminale, împletite cu elemente domestice, toate prezentate într-o manieră comică. Povestea este una extraordinară dar simplă. Situaţiile excepţionale sunt introduse natural şi firesc în rutina cotidiană.

Imaginile din film aduc în prim-plan o viziune familiară pentru clasa de mijloc a celor care s-au pensionat. În mod normal ei îşi duc traiul liniştit, de pe-o zi pe alta, alături de prieteni şi de familie. Povestea devine interesantă şi atractivă atunci când în lumea lor lipsită de evenimente majore intervine schimbarea şi nedreptatea.

Partea cea mai bună a filmului este reprezentată de interacţiunea dintre personaje. Dialogurile sunt amuzante, aduc o stare de bine şi distrează de fiecare dată. Scenariştii au reuşit să construiască o poveste de viaţă simplă, credibilă, presărată cu momente de acţiune adaptată vârstei protagoniştilor.

Actorii aleşi au reuşit să dea viaţă personajelor într-un mod credibil, prin interacţiunile dintre ei reuşind să facă un adevărat spectacol. Acţiunile întreprinse de ei, fie ele amuzante, periculoase sau copilăreşti, au fost de fiecare dată construite cu profesionalism şi fineţe.

Going in style (Jaf cu stil) este un film care merită văzut.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar