Sâmbătă albă plină de cultură la Noaptea muzeelor

Sâmbătă, 20 mai 2017, are loc la cea de-a 13-a ediţie a Festivalului European Noaptea Muzeelor. Cu acest prilej, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Apei „Leonida Truţă” precum şi Muzeul Memorial „Octavian Goga” Ciucea vor putea fi vizitate gratuit.

Forul administrativ judeţean informează că pe lângă expoziţiile înscrise în programul lunii mai, muzeele, Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Cluj, serviciu de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean Cluj, pregătesc şi o serie de evenimente special destinate acestei ocazii.

La Muzeul Etnografic al Transilvaniei se vor organiza mai multe evenimente, atât la sediul instituţiei din Palatul Reduta, secţia pavilionară de pe str. Memorandumului nr. 21 (conform programului de vizitare, între orele 13:00 – 01:00) cât şi în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, secţia în aer liber de pe str. Tăietura Turcului, între orele 10:00 – 18:00.
Cei interesaţi vor putea vizita expoziţia permanentă „Cultura populară din Transilvania – sec. XVIII-XX”, expoziţia permanentă tactilă „Atinge şi înţelege – mesajul tactil al obiectelor ţărăneşti tradiţionale”, precum şi expoziţia etnografică „Tineri colecţionari din România”. De asemenea, la Palatul Reduta vor mai avea loc şi Festivalul Naţional de Ceramică Contemporană Caolin 2017, ajuns la ediţia a IV-a, ateliere de modelaj în lut şi expoziţia „ArhiVe” (de arhitectură vernaculară), care reuneşte amintiri din câteva expediţii de observare a patrimoniului construit expus în parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca.
Evenimentelor care se vor desfăşura la sediul instituţiei culturale de pe str. Memorandumului nr. 21 li se vor adauga o serie de alte manifestări ce vor avea loc în secţia în aer liber, după cum urmează: expoziţia permanentă în aer liber, ce cuprinde două sectoare (unul tehnic şi unul al gospodăriilor zonale), organizate spaţial pe numai 16 hectare, într-o reţea aerată ce sugerează structura unui sat tradiţional răsfirat, ateliere şi demonstraţii de olărit tradiţional, dar şi un concurs de cross (Crosul Muzeului – Transylvania Ethno Run), ce se desfăşoară pe un traseu de 2 km, în care concurenţii vor parcurge mai multe ture, în funcţie de experienţă.

Muzeul de Artă Cluj-Napoca pregăteşte pentru evenimentul Noaptea muzeelor un program de expoziţii care doreşte să pună în valoare nu numai patrimoniul cultural al muzeului, ci şi creaţiile artiştilor contemporani. Programul de vizitare este cuprins între orele 20:00 şi 01:00, ultima intrare fiind la ora 24:15 şi include o suită de evenimente expoziţionale grupate în jurul ideii de celebrare a moştenirii culturale moderne.
Elementul central al serii este reprezentat de expoziţia dedicată operelor aflate în patrimoniul muzeului şi supuse unor proceduri de restaurare în ultimii ani. Prin această acţiune, muzeul doreşte să ofere vizitatorilor posibilitatea de a admira creaţii care, în mod normal, nu sunt expuse în Galeria Naţională cu caracter permanent. Pe de altă parte, cu această ocazie muzeul doreşte să aducă în prim plan şi activităţile de „culise” din viaţa instituţiei şi să conştientizeze publicul legat de existenţa acestei dinamici a operelor de artă din patrimoniu.
Expoziţiile permanente şi temporare ce vor putea fi vizitate sunt: Marius Bercea „A Full Rotation of the Moon”, expoziţia de pictură „Culorile Soarelui. 100 de ani de la naşterea artistului Constantin Dipse (1917 – 2010)”, Mostapha Romli „20 / 21”, expoziţiile „Ovidiu Panighiant”, „Lucrări restaurate din patrimoniul muzeului (2013 – 2016)”, expoziţia de email „Anastasia Vdovkina şi Szvetlána Tóth” şi „Galeria Naţională”.

Muzeul Apei „Leonida Truţă” din localitatea Floreşti, administrat de Compania de Apă „Someş” S.A., se alătură evenimentului Noaptea Muzeelor, punând la dispoziţia clujenilor interesaţi un mijloc de transport gratuit, cu plecare periodică din zona parcărilor de pe latura estică a Pieţei Unirii, în intervalul 20:00 – 01:00. În cazul în care, din motive obiective, se vor impune modificări referitoare la locul de staţionare a microbuzului, se va posta din timp util un anunţ pe pagina web a societăţii – www.casomes.ro.
Programul va include vizualizarea exponatelor, un istoric al alimentării cu apă a municipiului Cluj-Napoca, prezentarea unor documente de la începuturile funcţionării Uzinelor de Apă şi Canalizare ale oraşului Cluj, unelte specifice activităţii de asigurare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi o colecţie inedită de capace de canal din Europa.

Muzeul Memorial „Octavian Goga” Ciucea şi Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda”, entităţi culturale aflate în subordinea forului administrativ judeţean, vor organiza sâmbăta, 20 mai 2017, începând cu ora 19:00, o serie de manifestări dedicate acestei sărbători a industriilor culturale şi creative din Europa, care vor avea loc la sediul edificiului muzeal din localitatea Ciucea. Programul de vizitare este cuprins între orele 19:00 – 23:00, ora 22:30 fiind ora de intrare a ultimului vizitator.
Astfel, publicul se va putea delecta cu un spectacol de muzică şi poezie al Cenaclului artistic „Steaua fără nume” al Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” Cluj, coordonat de poetul şi jurnalistul Sorin Grecu. În ambianţa mirifică a Muzeului Memorial „Octavian Goga” de la Ciucea vor evolua: Eugenia Corpodean-Ciceu – interpretă de muzică populară, Alexandru Mânzat – tenor, Ioan-Pavel Azap – scriitor, critic de film, Gabriel Cojocaru – poet, Sandu Cătinean – poet, Ionel Federiga – poet şi Tudor Barboş – interpret vocal şi poet.
Tot în cadrul „Nopţii Muzeelor” la Castelul de la Ciucea, poeta Minerva Chira îşi va prezenta volumul de poezie „Drumul pe sub pământ duce în cer?”, prefaţat de criticul literar Alexandru Cistelecan. Pe parcursul evenimentului vor putea fi vizitate expoziţiile permanente ale muzeului: expoziţia memorială dedicată vieţii şi operei poetului Octavian Goga din Castel, expoziţia etnografică din „Casa Albă”, expoziţia memorială dedicată poetului maghiar Ady Endre aflată atât în Casa „Ady Endre”, cât şi la parterul Castelului, precum şi expoziţia temporară „Icoana” – expoziţie de icoane pe sticlă şi lemn din colecţiile Muzeului Memorial „Octavian Goga”.

● Tot cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor”, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Cluj, serviciu de specialitate din cadrul forului administrativ judeţean, îşi va desfăşura activitatea conform unui program prelungit, în intervalul orar 09:00 – 01:00.
Turiştii, precum şi publicul interesat, vor fi informaţi asupra activităţilor şi expoziţiilor organizate de toate muzeele şi centrele de cultură ale judeţului Cluj participante la acest eveniment. De asemenea, vor fi oferite materiale de promovare, precum pliante, broşuri, flyere, hărţi turistice, prezentări multimedia, vederi, semne de carte etc., cuprinzând principalele obiective turistice din municipiu şi din judeţ, în vederea creşterii circulaţiei turistice locale şi regionale.

„Noaptea Muzeelor” este un act cultural de anvergură, iniţiat în urmă cu treisprezece ani de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, fiind patronat în prezent de Consiliul Europei, UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) şi de către Consiliul Internaţional al Muzeelor. Noaptea Muzeelor este în momentul de faţă un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional, prilej cu care mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene îşi aprind luminile şi deschid porţile în aceeaşi noapte pentru a sărbători cultura.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of