TIFF 2017: Peste 3.000 de spectatori la gala de deschidere

Piaţa Unirii din Cluj-Napoca a fost arhiplină vineri seară, 2 iunie, la gala de deschidere a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Circa 3.200 de oameni au urmărit comedia Regele Belgiei/ King of the Belgians pe cel mai mare ecran din istoria festivalului şi unul dintre cele mai mari din Europa Centrală şi de Est, de 23 x 14 m. Organizatorii au anunţat că numărul record de spectatori a fost anticipat şi de vânzările în avans de bilete, duble faţă de anul trecut.

Pe covorul roşu au păşit în seara de gală invitaţii speciali, personalităţi din viaţa publică a Clujului şi vedete autohtone, printre care s-au numărat Corina Şuteu, fostul ministru al Culturii, actorul Dorel Vişan, Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, jurnalistul Lucian Mândruţă şi Dragoş Bucurenci. Din echipa de producţie a filmului Regele Belgiei au venit la eveniment regizoarea americană Jessica Woodworth şi actorii Peter Van den Begin şi Titus De Voogdt. Invitaţi pe scenă la sfârşitul proiecției, aceştia s-au declarat îndrăgostiţi de Cluj-Napoca.

Preşedintele festivalului, Tudor Giurgiu, a ţinut să mulţumească oficial pentru prezenţa la eveniment, printre altele, lui Stefan Kitanov, directorul Festivalului Internaţional de Film de la Sofia, care l-a încurajat în ideea lui de a organiza un festival de o asemenea amploare în România, cu ani în urmă.

Tot din Bulgaria au venit cântăreţele din corul „Sirenelor de la Marea Neagră”, formaţia fictivă din film, care au colorat cu vocile şi costumele lor seara de deschidere TIFF.

În prezentarea acestei ediţii, preşedintele TIFF a menţionat încă un record care va fi atins în 2017: circa 1.300 de invitaţi vor sosi la Cluj în perioada festivalului. Printre aceştia se numără şi starul francez Alain Delon, prezent la proiecţia filmului Afacerea Pigot (1981), la care s-au vândut deja peste 1.700 de bilete. Printre recomandări s-au numărat premiera filmului Povestea iubirii, în prezenţa regizorului Radu Mihăileanu şi a celebrului actor Derek Jacobi şi InfiniTIFF, un spaţiu în care publicul va putea experimenta, printre altele, filme realizate în realitate virtuală.

„La TIFF e loc pentru toată lumea”, a subliniat directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, într-un discurs despre diversitate. Acesta a enumerat secţiunile noi şi evenimentele dedicate copiilor, adulţilor, vârstinicilor sau nevăzătorilor. Mihai Chirilov a recomandat în mod special proiecţia specială California Dreamin’ (Nesfârşit), la 10 ani după lansarea filmului regizat de regretatul Cristian Nemescu şi premiat la Cannes. Actorul american Armand Assante va fi prezent la evenimentul din 7 iunie, ora 21:45, din Piaţa Unirii.

În următoarele 10 zile, sute de evenimente vor avea loc în Cluj, găzduite în peste 20 de spaţii. Şi anul acesta, în timpul festivalului, pozele urcate pe conturile de Instagram cu hashtag-ul #TIFFMoments vor ajunge pe ecranele interactive instalate în Piaţa Unirii şi alte locaţii din Cluj. Acestea vor putea fi urmărite live şi pe moments.tiff.ro, unde vor putea fi văzute ulterior într-un album virtual cu amintiri de la TIFF 2017. Clujenii şi oaspeţii festivalului sunt invitaţi să participe la crearea acestui album, postând imagini din oraş, de la proiecţii sau de la evenimentele speciale.

Biletele se pot cumpăra de pe www.biletmaster.ro şi direct de pe aplicaţia TIFF 2017, disponibilă în App Store şi Google Store.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar