Spectacolul „Cocoşatul de la Notre Dame” s-a jucat în premieră la Cluj

„Cocoşatul de la Notre Dame” s-a jucat în premieră la Cluj-Napoca, la sfârşitul lunii mai. Piesa de teatru a fost produsă de Mario Dance Atelier, în regia lui Cristian Nedea şi a avut premiera naţională pe scena teatrului clujean.

În prima sa reprezentaţie, piesa a început în forţă, într-un decor simplu, dar inspirat pentru ceea ce avea să se întâmple, cu elemente vizuale şi auditive discrete, pe un ecran de cinema amplasat în spatele scenei. Locaţia poveştii, Catedrala Notre Dame din Paris, a fost imaginea simbol expusă pe ecranul din fundal în cea mai mare parte a timpului, fiind ulterior schimbată cu elemente vizuale adaptate momentului.

Scenele care s-au desfăşurat în faţa publicului au adus în prim plan câte o poveste, fiecare cu mici legături cu cele precedente. Toate indiciile şi micile relaţii dintre evenimente au început să capete contur pe parcurs, şi firele ţesute să se lege din ce în ce mai mult, pe măsură ce spectacolul evolua. „Cocoşatul de la Notre Dame” a căpătat în profunzime şi intensitate cu fiecare minut care trecea, pe măsură ce sentimentele celor implicaţi au început să fie revelate, dincolo de aparenţe. Momentele de amuzament aduse de jocul actorilor, presărate alături de cele de dramă şi povestire, au făcut ca spectacolul să fie din ce în ce mai bun.

Unul dintre momentele cele mai captivante ale spectacolului a fost monologul lui Ovidiu Crişan. Toată sala a simţit patima personajului, cu toţii au fost captivaţi de moment. Chiar şi două domnişoare de o vârstă fragedă, aflate în public, puţin neastâmpărate uneori, au fost pe durata monologului nemişcate, cu privirile aţintite la preotul atins de sentimente puternice. Zbuciumul interior al personajului a fost transmis cu forţă şi emoţie, a reuşit să atingă publicul de toate vârstele.

Regizorul Cristian Nedea este cel care semnează şi textul piesei de teatru. Timp de mai multe luni, el a realizat adaptarea pentru scenă a romanului scris de Victor Hugo. În urma primei reprezentaţii pe scena Teatrului Naţional „Lucian Blaga”, el ne-a mărturisit şi cum i s-a părut rezultatul final şi cum a fost seara premierei din postura de regizor: „Dramatică. Îmi place să cred că a ieşit bine, după ce ecouri am avut de la cei din sală, care nu ştiau bucătăria, backstage-ul nostru. Se pare că n-au văzut micile inadvertenţe şi greşeli, ceea ce e bine. A fost stresant, la limita colapsului, pentru că noi am intrat în sală cu cinci ore înainte de ora spectacolului şi a trebuit să facem în cinci ore munca ce în mod normal ar fi luat o săptămână, două, la scenă, cu lumini şi cu tot; dar, cu multă inconştienţă ne-am descurcat şi am trecut peste momentul acesta. Pe 29 iunie o să avem al doilea spectacol şi sper să vină lumea să vadă, pentru că e multă muncă, sunt mulţi oameni pe scenă, e colorat, e frumos şi e o premieră totuşi în România, adică nu s-a mai făcut nicio dramatizare, niciun spectacol după „Cocoşatul de la Notre Dame”, din câte ştiu eu. Poate s-a făcut în perioada interbelică, când eu nu trăiam, dar cu siguranţă nu în ultimele decenii şi nu există un text pentru teatru scris de cineva anume. Ca atare, toată munca asta e a noastră şi e oferită publicului interesat să descopere modernitatea unui autor francez care a murit acum aproape 200 de ani, care e foarte modern, actual şi cu mult umor.”

Actorul Adrian Cucu, cel care a îmbrăcat pentru o seară haina cavalerului Phoebus, a avut amabilitatea să împărtăşească cu noi cum a fost pentru el seara primei reprezentaţii a spectacolului „Cocoşatul de la Notre Dame”: „Prima reprezentaţie a fost din nou o confirmare proprie în materie de roluri de papagal! Îmi place să joc papagali, papanaşi, oameni care sunt 0 barat dar vor să arate că sunt zei. Pentru că în general numai în teatru sunt amuzanţi, în realitate ţi-e scârbă de ei, îţi repugnă cu surle şi trâmbiţi. Eu iubesc rolurile de papagali, pampaşi, oameni fără rost care se chinuie să fie altcineva, de fapt ei doar ascunzând cine sunt de fapt. Şi le iubesc pentru că foarte puţini actori le pot juca amuzant. Ştiu, sunt modest.”

Printre scenele de teatru pur au fost inserate momente de coregrafie ale artiştilor de la Mario Dance Atelier. Corpurile dansatoarelor care se mişcă cu senzualitate în jurul personajului captiv într-o lume a spiritualităţii extreme, plină de prejudecăţi dar şi ispită, dorinţă de iubire carnală şi pedeapsă, visare şi autoflagelare, au reuşit să aducă un plus de farmec spectacolului.

După mai mult de două ore, „Cocoşatul de la Notre Dame” s-a terminat lăsând în urmă senzaţia unui spectacol dus până la capăt, sub toate aspectele, de la dramă la comedie, de la monolog la dialog, de la linişte şi pace la durere şi dorinţă arzătoare, de la manifestaţii verbale la dans.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of