De interesEvenimente

Business Days Cluj 2017 se pregăteşte să ia startul

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Business Days (BD) revine la Cluj-Napoca, pentru a 27-a ediţie, pe 5 – 6 iulie, la Liberty Technology Center şi Impact Hub.

În premieră pentru evenimentele Business Days, la ediţia de la Cluj va fi organizată expoziţia „Produs în Transilvania”, ce îşi asumă misiunea de a promova gusturile gastronomiei din Ardeal, oferind totodată o serie de programe culturale speciale. Aceasta va reuni produse 100% naturale, din ingrediente locale, aduse la Cluj-Napoca de micii producători.

În plus, peste 100 de speakeri şi experţi români şi străini, cu minim 20 de ani de experienţă profesională în domeniile care dictează evoluţia afacerilor în anul 2017 vor împărtăşi din experienţa lor şi vor crea parteneriate cu cei 600 de participanţi, antreprenori şi manageri, prezenţi la eveniment.

La Cluj Business Days sunt aşteptaţi antreprenori, directori generali, CEO şi middle management: directori de vânzări, de resurse umane, de marketing, de dezvoltare, directori comerciali, precum şi persoane interesate pur şi simplu de dezvoltarea afacerilor, management şi dezvoltare personală. Aceştia vor beneficia de nu mai puțin de 40 de manifestări şi programe dedicate start-up-urilor.

Pe lângă posibilităţile numeroase de dezvoltare a afacerilor prin intermediul networking-ului, participanţii au şansa unică să plece de la acest eveniment cu soluţii concrete de rezolvare a problemelor pe care le au în plan profesional. Programul şi temele ediţiei Cluj Business Days au fost create în funcţie de rezultatul unei cercetări regionale realizate în prealabil, prin care au fost identificate nevoile, problemele şi provocările mediului de afaceri local.

Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 211 de manageri şi antreprenori din judeţele Cluj, Sălaj, Bistriţa Năsaud, Mureş, Sibiu, Alba, Braşov, Maramureş, Satu Mare, Covasna şi Harghita, în perioada 5 mai – 5 iunie 2017. Un aspect foarte important relevat de aceasta este diferența foarte mare de viziune care există şi persistă între departamentele de Human Resources, Comercial, (Top) Management şi cele de PR, Marketing şi Comunicare ale unei companii.

Câteva aspecte remarcate de organizatorii BD în urma cercetării, care demonstrează această diferenţă:
● Managerii de resurse umane, cei comerciali şi directorii generali au atenţia focusată foarte mult pe aspecte legate de managementul oamenilor din subordine, sau legate de gestionarea eficientă a resurselor umane;
● În contrast, atenţia departamentului de marketing şi comunicare este îndreptată mai mult spre exteriorul companiei, pe comunicarea către clienţi şi potenţiali clienţi, pe o mai bună înţelegere a consumatorilor;
Preocuparea pentru creşterea brandului de angajator este la coada listei pentru cei din marketing şi comunicare, motivată probabil şi de faptul că majoritatea activităţilor din aceste departamente pot şi sunt de multe ori uşor de externalizat;
Nu există o cooperare directă, strategică între departamentul de resurse umane şi cel de marketing şi comunicare legat de creşterea şi consolidarea brandului de angajator, în marea majoritate a companiilor;
● Trendurile globale ne indică o preocupare din ce în ce mai accentuată în a trata resursele umane în acelaşi fel ca pe clienţi, cu mecanisme şi principii de marketing şi comunicare dedicate;
Majoritatea companiilor încep să conştientizeze că oamenii devin resursa/capitalul cel mai important al unei organizaţii;
● Managerii de resurse umane îşi doresc de la leaderii din organizaţiile lor să comunice mai bine atât în interiorul, cât şi în exteriorul organizaţiei, inclusiv să depună eforturi pentru dezvoltare personală şi consolidarea brandului profesional, probabil din dorinţa ca leaderii organizaţiei să devină ambasadori ai brandului de angajator;
● Principalele metode de dezvoltare profesională pentru oamenii din subordine din punctul de vedere al managerilor de resurse umane şi al managerilor comerciali sunt trainingurile şi învăţarea la locul de muncă, toate în cadrul organizaţiei;
● În contrast, cei din departamentele de marketing şi comunicare văd ca a doua opţiune webinariile şi sesiunile online, respectiv workshopurile care încurajează învăţarea prin schimb de experienţă. Aceeaşi opţiune este preferată şi de către General Manager şi CEO;
● La nivelul departamentelor strategice de HR, Marketing şi Comercial NU există încă o deschidere foarte mare pentru a investi în studii şi cercetări care să-i ajute să înţeleagă mai bine piaţa, competiţia, dinamica mediului economic şi a societăţii, ce i-ar putea ajuta în luarea unor decizii de corectare sau de consolidare a poziţiei;
● În ceea ce priveşte dorinţa de implicare în proiecte cu impact social (nu neapărat de voluntariat), cel mai mult s-ar implica general managerii/CEO – în proporție de 60%, urmaţi de cei de la HR – 50%. La polul opus se situează cei din marketing – cu 25% şi cei din comercial – cu 20%;
● Interesant de remarcat faptul că general managerii/CEO s-ar implica în proporţie de 57% în proiecte centrate pe dezvoltarea spiritului antreprenorial (start-up) şi în proiecte dedicate generaţiilor tinere (studenţi şi elevi, în proporţii egale – câte 43%). Fapt care dovedeşte trecerea antreprenorilor în zona de maturitate, dorinţa lor de a contribui la dezvoltarea societăţii.

„Ne bucură interesul din ce în ce mai mare pentru serviciile de promovare, comunicare şi generare de oportunităţi oferite de platforma Business Days. În 7 ani de existenţă, zeci de cercetări, zeci de evenimente organizate, mii de ore de filmare, emisiuni, articole şi reportaje ne-au ajutat să înţelegem şi să ne adaptăm în timp real şi rapid la nevoile mediului de business din România”, a declarat László Pacsó, fondator şi coordonator proiecte Business Days.

Mai multe detalii despre modalitatea de înscriere la Cluj Business Days, lista completă a speakerilor şi alte informații, puteţi afla pe site-ul evenimentului: https://www.businessdays.ro

Perioada de înscrieri va fi activă până în data de 4 iulie, ora 15:00. Până pe 19 iunie e valabilă şi oferta de Early Bird.

Evenimentele Business Days sunt create cu scopul de a ajuta mediul de afaceri regional să găsească răspunsuri la provocări, soluţii la probleme, oportunităţi de dezvoltare personală, profesională şi a afacerilor.

Evenimentele Business Days sunt recunoscute pentru faptul că, pe durata lor, crează diverse contexte care încurajează interacţiunea dintre participanţi, speakeri şi parteneri, generând numeroase oportunităţi reale de business.

Până în acest moment, evenimentele Business Days au fost organizate în 26 de ediţii în cadrul cărora au participat, cumulat, peste 25.000 de participanţi din ţară şi din străinătate. Conform estimărilor extrapolate din chestionarele de feedback completate de participanții la evenimente, Business Days a contribuit, în cele 26 de ediţii, cu peste 500.000.000 euro la creşterea reală a economiei României, fiecare ediţie contribuind în ultimii ani cu cel puţin 25.000.000 euro la creşterea economiei regionale.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x