Film – Planeta maimuţelor: Războiul 3D – merită sau nu?

Zorii unei noi civilizaţii, o nouă specie dominantă. Începuturile unei noi forme de guvernare şi organizare socială. Şansă şi mult noroc de partea câştigătorilor. Pe lângă toate acestea, momentul decisiv al confruntării, cel care înclină balanţa în favoarea noii specii, este un subiect atragător pentru creatorii de film. Spectacolul luptei dintre două forme de viaţă, aflate într-o luptă pentru teritoriu şi supremaţie, este unul care îi va aduce cu siguranţă în sala de cinema pe cei care iubesc filmele ştiinţifico-fantastice.

Planeta Maimuţelor, ecranizarea romanului „La planète des singes”, scris de Pierre Boulle şi apărut în anul 1963, a debutat pe marile ecrane cinci ani mai târziu, cu titlul original Planet of the Apes. De atunci şi până în prezent, povestea a suscitat interesul iubitorilor de SF, acest fapt ducând la apariţia de-a lungul timpului a unor noi poveşti, corelate cu cea originală. Fiecare noi episod prezintă momente diferite din viaţa personajelor.

Noua ecranizare, care aduce în prim plan maimuţele ca posibilă specie dominantă, îi are în rolurile principale pe: Andy Serkis, Woody Harrelson, Steve Zahn, Karin Konoval, Amiah Miller, Ty Olsson, Michael Adamthwaite. Regia filmului este semnată de Matt Reeves.

sursa video: youtube

War for the planet of the apes (Planeta maimuţelor: Războiul) este un film ştiinţifico-fantastic, de acţiune, aventuri şi dramă. Pelicula este realizată în 3D, iar imaginile de la început, în special cele din junglă, nu dezamăgesc. Peisajele surprinse în ceea ce reprezintă casa maimuţelor, sunt spectaculoase. Acţiunea combinată cu imagini ale unor peisaje mirifice, fac din debutul Planeta maimuţelor: Războiul unul reuşit. Toate aceste elemente se modifică pe parcurs, în cele din urmă imaginea de asnsamblu nerămânând la cote maxime. Modalitatea de filmare cu fundalul blurat este des folosită. Fiind realizat în 3D, momentele în care se blurează fundalul, uneori chiar tot ecranul, mai mult deranajează decât ajută şi crează impresia unor amatori care au vrut să arate că totuşi ştiu să folosească şi alte modalităţi de redare a imaginii, chit că nu ajută produsul final cu nimic, ba chiar din contră, aduce neajunsuri.

Acţiunea, drama şi aventura se împletesc pe tot parcursul celor peste două ore cât durează filmul. Sunt câteva scene de luptă, de acţiune intensă, care sunt realizate excelent. Toate aceste momente sunt bine construite, de la scenariu, la decor, la durată şi intensitate, număr de personaje şi intereacţiunile dintre ele. Partea cea mai puţin reuşită în toate aceste scene este cea în care se exagerează pe anumite emoţii ale personajelor, în care durează prea mult trecerea de la un moment la altul, în care se poate simţi faptul că autorii încearcă din răsputeri să creeze emoţie pentru public. Aceste forţări, abateri de la jocul actoricesc normal, se pot simţi şi nu fac decât să nu mai transmită până la urmă nimic.

Coloana sonoră pare desprinsă din alt film. De fapt, pare desprinsă din mai multe filme, din epoci diferite. Dacă unele sunete duc cu gândul la filmele de suspans de la începuturile cinematografiei, altele crează impresia de film de aventuri care are loc prin Egipt, alte pasaje sunt clar epice, în timp ce unele care doresc să smulgă o mică emoţie de la privitori, sunt pur şi simplu plictisitoare şi reuşesc să scadă din calitatea momentului. Este unul dintre filmele care are cea mai incosistentă coloană sonoră, care nu aduce niciun avantaj spectacolului final.

Personajele sunt interesante pe alocuri şi sunt clar delimitate. Fiecare personalitate se remarcă într-un fel şi contribuie substanţial la rezultatul final. O menţiune specială la capitolul personaje se poate acorda lui Steve Zahn. Personajul lui este unul deosebit, aduce un suflu proaspăt în film, îl înviorează şi-l face mai plăcut de urmărit. Este remarcabil cum dintre toate personajele create, unul singur reuşeşte să facă tot spectacolul şi să fie memorabil.

Partea cea mai bună a filmului este fără îndoială reprezentată de efectele speciale şi de animaţie. Felul în care arată maimuţele şi felul în care se mişcă, acţiunile lor, toate par reale. Calitatea maximă a acestor elemente fac ca spectacolul vizual să fie totuşi unul plăcut pe alocuri.

War for the planet of the apes (Planeta maimuţelor: Războiul) merită văzut la cinema pentru spectacolul vizual bun pe alocuri, dar nu merită deplasarea până la cinematograf şi plătit bilet pentru poveste, care este cam lungă şi cu momente de plictiseală inserate pe ici pe colo.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of