Pe soare sau pe ploaie, Depeche Mode ridică lumea în picioare – concert Cluj-Napoca

Depeche Mode au venit în sfârşit la Cluj. Fanii i-au aşteptat demult. Încă înainte de începerea spectacolului, se putea vedea că majoritatea celor care s-au adunat în faţa scenei de pe Cluj Arena nu sunt simpli fani ai trupei, ci adevăraţi împătimiţi ai muzicii formaţiei. De la tatuaje cu Depeche Mode, brăţări sau tricouri, fanii trupei îşi purtau cu mândrie simbolurile pe corp în seara specială a întâlnirii faţă în faţă cu artiştii preferaţi. Oameni frumoşi puteau fi văzuţi la tot pasul şi se putea observa că lumea adunată este una mai specială, una în care pasiunea pentru muzică se îmbină cu starea de empatie care se revarsă din versurile construite să atingă cele mai profunde simţăminte. Cei de la Depeche Mode au reuşit de-a lungul timpului să creeze o legătură specială şi intimă cu cei care le ascultă muzica.


foto: Andreea Chelsoi

Publicul de pe Cluj Arena a fost din momentul primelor acorduri ale spectacolului unul dezlănţuit, fericit şi împlinit, după o aşteptare de câteva luni. În seara de 23 iulie, fanii înfocaţi Depeche Mode şi-au putut în sfârşit satisface dorinţa de a fredona alături de Dave Gahan versurile celor mai apreciate piese ale trupei. Într-o formă de zile mari, solistul Depeche Mode a oferit un spectacol memorabil. Iubit şi apreciat atât de femei cât şi de bărbaţi, sprijinit vocal de multe ori de public şi apreciat prin urlete de femei, Dave Gahan a oferit un spectacol total, în stilul lui unic şi fermecător.


foto: Oana Pop

Un alt personaj îndrăgit la maxim de cei din public a fost celebrat la Cluj duminică seara. Martin Gore, chitaristul trupei şi compozitorul unora dintre cele mai apreciate piese marca Depeche Mode, şi-a sărbătorit ziua de naştere alături de cei care au venit la Cluj cu ocazia acestui eveniment memorabil. Pancarte cu mesajul Happy B-Day Martin au fost ridicate de fani încă de la începutul concertului. De mai multe ori de-a lungul serii, publicul a cântat pentru chitarist cu mare entuziasm Happy Birthday.


foto: Oana Pop

Concertul a fost unul care s-a întins de ziua până noaptea, de la soare puternic la cer înstelat, de la vreme bună la ploaie. Prima parte a concertului a fost plină de entuziasm, de cântat alături de Dave pasaje întregi, lucru care a părut să-i placă artistului, de dans şi urlete corespunzătoare mişcărilor, în mod special de la femeile din public. După prima oră de spectacol, ploaia a început să cadă la început timid, iar mai apoi din ce în ce mai abitir. Nimeni nu s-a panicat şi prea puţini au luat măsuri pentru a nu fi udaţi. Niciodată „Enjoy the Silence” nu a sunat mai bine decât în ploaie, pe Cluj Arena, şi niciodată ploaia nu a fost mai plăcută decât într-o seară toridă şi sufocantă de vară, pentru a dansa cu ea pe ritmurile uneia dintre cele mai iubite creaţii Depeche Mode.


foto: Oana Pop

Piesele de pe noul album Spirit au fost apreciate prin urale, fluierături, aplauze şi un maxim de participare din partea publicului îndrăgostit de muzica celor de la Depeche Mode. Alături de marile hituri ale trupei, care au intrat deja în memoria colectivă, toate au fost îmbinate armonios astfel încât au reuşit să creeze o seară de poezie a simţurilor. Versurile serioase şi profunde, combinate cu muzica plină de tonuri de senzualitate şi ritmuri speciale, livrată de unul dintre cei mai sexy cântăreţi în viaţă, în persoana lui Dave Gahan, au făcut din showul de duminică un spectacol de maximă intensitate şi pasiune palpabilă, aşa cum numai cei de la Depeche Mode ştiu să o facă.

Emagic, organizatorul evenimentului, a adus multă bucurie la Cluj şi a creat duminică o seară magică pentru cei prezenţi pe Cluj Arena.

Dacă ar fi să caracterizăm seara de 23 iulie 2017 de la Cluj într-un cuvânt, acesta ar fi „love”, de la titlul uneia dintre piesele de pe noul album Spirit, „So much love”. Acesta a fost elementul cheie care a dominat concertul, iubirea pentru muzică, pentru creaţia Depeche Mode şi pentru artiştii care au ajuns în inimile fanilor prin intermediul artei lor.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar