Peste 10.000.000 de lei prevăzuţi pentru lucrări la infrastructura Liceului Tehnologic Samus

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Consiliul Judeţean Cluj a anunţat că va investi peste 10 milioane de lei pentru „Creşterea eficienţei energetice a clădirilor şcoală, atelier şi sală de sport cu baza de recuperare” din cadrul Liceului Tehnologic Special Samus.

În acest sens, s-a decis depunerea proiectului în vederea evaluării, prin intermediul sistemului electronic naţional MySMIS 2014. Autorităţile precizează că realizarea acestei investiţii în cadrul singurei şcoli din judeţul Cluj care profesionalizează elevi cu cerinţe educative speciale (CES) este determinată de necesitatea reducerii costurilor mari de întreţinere generate de cele trei corpuri de clădire, construcţii a căror performanţă energetică este foarte scăzută, fapt ce afectează negativ condiţiile de studiu şi de practică ale celor aproximativ 400 de elevi şcolarizaţi aici.

Investiţia, al cărei obiectiv principal îl reprezintă creşterea eficienţei energetice a clădirii-şcoală, a atelierului şi a sălii de sport, vizează reabilitarea termică a acestor trei construcţii, prin termoizolarea faţadelor şi a acoperişurilor tip terasă sau sarpantă, refacerea învelitorilor şi a stratificaţiei acoperişurilor tip terasă, instalarea de centrale termice pentru fiecare corp de clădire, instalarea de panouri solare, respectiv modernizarea instalaţiilor electrice şi termice. Urmare a acestor lucrări, consumul anual specific de energie primară – încălzire, apă şi iluminat este preconizat a scădea sub 150 kwh/mp/an.

În ceea ce priveşte sursele de finanţare a investiţiei, al cărei deviz general este de 10.350.241,14 de lei, acestea se constituie atât din asistenţă financiară nerambursabilă solicitată din Fondul European de Dezvoltare Regională, în sumă de 9.173.773,45 de lei, cât şi din contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Cluj în valoare de 1.176.467,69 de lei, sumă care va acoperi şi cheltuielile neeligibile ale proiectului, precum costul lucrărilor de rezistenţă, arhitectură, respectiv instalaţii.

Proiectul de eficientizare energetică a celor trei clădiri din cadrul Liceului Tehnologic Special Samus, respectiv şcoala, atelierul şi sala de sport cu baza de recuperare, se adaugă proiectului similar de reabilitare termică a clădirilor cantină şi internat din cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ, proiect în valoare totală de 5.484.596,31 de lei depus deja spre finanţare în luna iulie a acestui an.

Liceul Tehnologic Special Samus este o instituţie de învăţământ special care şcolarizează atât elevi cu nevoi educative speciale (CES) – deficienţi de auz, deficienţi mintal, elevi cu tulburări comportamentale, cât şi elevi din învăţământul de masă, unitatea fiind, de altfel, singura şcoală din judeţ care pregăteşte elevi din învăţământul de stat pentru meseriile frizerie, coafură, manichiură, pedichiură şi coafor stilist. În plus, Liceul Samus oferă o gamă largă de meserii, în funcţie de dorinţele, aptitudinile şi particularităţile specifice fiecărui adolescent, precum constructori finisori, tâmplari mobilă artistică, lăcătuşi mecanici, tinichigii-vopsitori auto, instalatori instalaţii tehnico-sanitare şi gaze, lucrători în domeniul horticol, confecţioneri îmbrăcăminte, cofetari-patiseri etc. În prezent, liceul are opt clase gimnaziale şi 31 de clase de şcoală profesională şi liceu. Pentru elevii care provin din afara municipiului Cluj-Napoca, Liceul Samus oferă cazare şi masă în clădirile proprii, în momentul de faţă fiind cazaţi circa 150 de tineri.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of