„Emoţii de toamnă”, spectacol de romanţe şi muzică de café-concert

Joi, 28 septembrie 2017, în incinta sălii de spectacole Auditorium Maximum a Casei Universitarilor din Cluj-Napoca, va avea loc, începând cu ora 19:00, un spectacol de romanţe şi muzică de café-concert, „Emoţii de toamnă”.

Invitaţii evenimentului sunt nume sonore precum: Traian Jurchela, un binecunoscut şi îndrăgit interpret de romanţe şi de muzică populară bănăţeană, tenorul şi contrabasistul clujean Alexandru Mânzat, alături de Rodica Pop Seling, Georgeta Pluta, Cătălin Nistor şi Adriana Irimieş.

De asemenea, soliştii instrumentişti, membri ai orchestrei Cununa Transilvană, vor încânta publicul cu piese de cafè concert: Ovidiu Barteş, Veronica Costantin şi Andrei Oşan. Invitat în recital este şi tânărul instrumentist Ştefan Dorin Nemeş.

Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Ovidiu Barteş, iar concertul va fi prezentat de moderatorii de radio Alexandra Anderes şi Grigore Sâmboan.

Spectatorii vor fi purtaţi pe acorduri de vals şi rumba la Paris, Veneţia şi New-York, dar se vor bucura şi de creaţiile clasice ale genului, precum: „Inimă, de ce nu vrei să-mbătrâneşti?”, „Mi-a bătut în poartă fericirea”, „Dorinţa” şi multe altele.

Evenimentul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie de cultură care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvana” – dirijor profesor Ovidiu Barteş. Intrarea este liberă.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of