Consultanţă de specialitate pentru amenajări interioare şi activităţi pentru copii, la Bienala de Arhitectură Transilvania – BATRA 2017

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Bienala de Arhitectură Transilvania – BATRA 2017 se pregăteşte să îşi deschidă porţile, în perioada 7 – 15 octombrie 2017, la Cluj-Napoca. Pentru ediţia din acest an, sunt prevăzute evenimente pentru publicul larg, printre care consultanţă de specialitate pentru amenajări interioare şi activităţi pentru copii.

Organizatorii anunţă că în cadrul BATRA 2017 vor avea loc expoziţii, conferinţe, workshop-uri, consultanţă de specialitate pentru amenajări interioare şi multe evenimente conexe. Întâlnirile tematice, expoziţiile şi workshop-urile dedicate comunităţii de specialitate vor fi dublate de evenimente pentru publicul larg.

Astfel, de marţi, 10 octombrie, până joi, 12 octombrie, la Muzeul de Artă, între orele 11:00 şi 15:00, arhitecţii stagiari se vor întâlni, într-un cadru relaxat, cu cei interesaţi să primească sfaturi creative şi practice în domeniul amenajărilor interioare. Având în vedere că locurile sunt limitate, iar consultanţa oferită va fi personalizată, cei interesaţi sunt invitaţi să se înscrie în prealabil, într-un formular disponibil începând cu 1 octombrie pe site-ul batra.ro

Vor fi organizate la BATRA 2017 şi activităţi pentru copii: vânătoare de comori, căsuţe pentru păsărele şi teatru muzical. Cât timp cei mari vor primi sfaturi despre cum să îşi amenajeze casele şi grădinile, cei mici vor fi şi ei „prinşi” cu activităţi de toate felurile: sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 11:00, în curtea Muzeului de Artă va avea un „Treasure Hunt” organizat în parteneriat cu Scena Urbană, cei care vor pune în scenă a doua zi, de la aceeaşi oră şi în acelaşi loc, piesa pentru copii „Alice în ţara jucăriilor”. Tărămul jocului va fi desăvârşit, în timpul săptămânii, cu workshopuri dintre cele mai amuzante, precum cel de construire a căsuţelor pentru păsărele.

Expoziţia BATRA ajunge şi în alte şase oraşe. Conferinţa membrilor juriului, tururi ghidate de prezentare a oraşului, turul dedicate arhitecţilor care au primit Opera OMNIA la ultimele ediţii ale Bienalei, precum şi workshopuri coordonate de arhitecţi recunoscuţi la nivel internaţional vor completa lista evenimentelor deschise publicului larg, în cadrul săptămânii dedicate excelenţei în arhitectură. După Cluj-Napoca, expoziţia BATRA 2017 va fi itinerată şi în alte şase reşedinţe de judeţ ale filialelor partenere, respectiv: Bistriţa, Zalău, Oradea, Baia Mare, Alba Iulia şi Satu Mare.

Bienala de Arhitectură Transilvania – BATRA 2017 este organizată de Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Transilvania – OART (organizator principal), care are sediul la Cluj-Napoca şi are peste 650 de membri arhitecţi din trei judeţe: Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj. Co-organizatorii manifestaţiei sunt: OAR Bihor, OAR Satu Mare, OAR Nord-Vest şi OAR Alba.

Mai multe detalii despre BATRA 2017 găsiţi pe pagina de FB a evenimentului şi pe site.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of