Drumuri din judeţul Cluj aflate în reparaţie la sfârşitul lunii septembrie

La sfârşitul lunii septembrie, lucrări de întreţinere curentă şi periodică se desfăşoară pe o serie de tronsoane ale drumurilor judeţene. În săptămâna de lucru 25 – 29 septembrie, Consiliul Judeţean Cluj a anunţat stadiul în care se află lucrările de refacere a unor porţiuni de drum.

Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul judeţean 103H Bologa – Săcuieu, pe raza localităţii Bologa.
Pe drumul judeţean DJ 103H Bologa (DN 1) – Săcuieu, pe raza localităţii Bologa, au fost finalizate lucrările de aşternere de covor asfaltic pe sectorul de drum cuprins între poziţiile 0+000 şi 3+000.
În acelaşi timp, autorităţile informează că în continuarea acestui sector de drum se execută o serie de lucrări de întreţinere curentă şi periodică pe un tronson în lungime de 9.25 kilometri, de la kilometrul 3+000 până la kilometrul 12+250. Lucrările constau în înlăturarea denivelărilor prin frezare, plombări cu emulsie bituminoasă prin stropiri succesive, plombări cu beton asfaltic, tratarea burduşirilor şi a tasărilor, completarea acostamentelor cu material pietros, curăţarea podeţelor, şanturi şi rigole precum şi cosirea vegetaţiei din apropierea şoselei.

Lucrări de întreţinere se desfăşoară pe drumul judeţean 108C Mănăstireni – Ardeova – DN1.
Lucrări de întreţinere şi reparaţii sunt în plină desfăşurare pe drumul judeţean 108C Mănăstireni – Ardeova – joncţiunea cu drumul naţional DN1, pe un tronson cu o lungime totală de 8 km cuprins între poziţiile kilometrice 36+050 şi 28+050.
În funcţie de tipul de lucrări, acestea se derulează pe două tronsoane de drum, respectiv pe sectorul Mănăstireni – Ardeova, în lungime de 2.3 kilometri, de la kilometrul 36+050 la kilometrul 33+750 şi pe sectorul Ardeova – DN1, în lungime de 5.7 kilometri, de la kilometrul 33+750 la kilometrul 28+050.
În această fază, pe sectorul de drum Mănăstireni – Ardeova s-au executat lucrări pregătitoare constând în plombări şi burduşiri în vederea aşternerii de covor asfaltic pe toată lungimea acestuia. În ceea ce priveşte sectorul Ardeova – DN1, lucrările de întreţinere de pe acest tronson constau în plombări şi burduşiri.

Au fost finalizate lucrările de întreţinere pe drumul judeţean 103K Căpuşu Mare (DN1) – Agârbiciu – Dângău – Râşca.
Lucrările de întreţinere curentă şi periodică pe drumul judeţean DJ 103K Căpuşu Mare (DN1) – Agârbiciu – Dângău – Râşca au fost finalizate. Lucrările au vizat un sector de drum în lungime de 18.52 kilometri, cuprins între localitatea Căpuşu Mare (joncţiunea cu drumul naţional DN1) şi centrul localităţii Râşca, mai exact de la kilometrul 9+435 până la kilometrul 27+955.
Lucrările au constat în plombări cu emulsie prin stropiri succesive, plombări cu beton asfaltic, tratarea burduşirilor şi a tasărilor, curăţare şanturi, rigole şi podeţe, cosiri şi tăieri de vegetaţie. De asemenea, odată cu finalizarea lucrărilor de întreţinere au demarat şi se află în plină derulare lucrări de marcaje rutiere pe axul drumului.
Pe drumul judeţean DJ 103K, în continuarea acestui sector de drum, pe tronsonul Râşca – Beliş au fost finalizate lucrări de aşternere de covor asfaltic pe o lungime de 7.2 kilometri, de la kilometrul 27+955 până la kilometrul 35+155. Acest tronson leagă centrul localităţii Râşca de localitatea Beliş – intersecţia cu drumul naţional DN 1R.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of