Ultima zi de vot pe domenii la Bugetare participativă

Duminică, 22 octombrie 2017 (ora 23:59) este ultima zi din etapa de vot pe domenii în cadrul primului proces de bugetare participativă online din România.

Cetăţenii care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca şi au peste 18 ani, pot vota prin intermediul platformei www.bugetareparticipativa.ro 6 proiecte, câte unul din fiecare domeniu:
● Alei, trotuare şi zone pietonale;
● Mobilitate, accesibilitate şi siguranţă circulaţiei;
● Spaţii verzi şi locuri de joacă;
● Amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.);
● Infrastructura educaţională şi culturală;
● Oraşul digital.
Astfel, în această etapa de vot, fiecare cetăţean are 6 voturi.

Conform informaţiilor transmise de Primăria Cluj-Napoca, până acum au fost create peste 6.500 de conturi şi au fost înregistrate peste 16.000 voturi pentru cele 126 de proiecte eligibile. Centralizarea statisticilor de vot poate fi urmărită pe pagina www.bugetareparticipativa.ro la secţiunea Proiecte.

În urma primei etape de vot, se vor selecta 30 proiecte. Primele trei proiecte clasate în funcţie de numărul de voturi din fiecare domeniu vor intra automat în a doua etapă de vot, iar celelalte în funcţie de numărul de voturi, indiferent de categoria din care fac parte.

Platforma www.bugetareparticipativa.ro este o iniţiativă a primăriei, realizată de compania Evozon prin clusterul iTech by ARIES Transilvania.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar