Lucrări de asfaltare pe drumul judeţean 107F – DN15

Lucrările de reabilitare şi modernizare derulate pe drumul judeţean DJ 107F (DN15), respectiv pe tronsonul cuprins între limita cu judeţul Alba şi localitatea Luncani, au intrat într-o nouă fază.

Astfel, Consiliul Judeţean Cluj informează că pe un sector de drum în lungime de 3.260 kilometri, pe direcţia limită cu judeţul Alba – Luncani, au fost executate lucrări constând în aşternere de strat de piatră spartă şi turnarea primului strat de asfalt, cel de binder. De asemenea, s-au executat şi lucrări de aşternere a celui de-al doilea strat de asfalt, cel de uzură, pe o lungime de 2.56 kilometri pe un sens de mers şi pe o lungime de 1.86 kilometri pe celălalt sens de mers.

De asemenea, în prealabil au fost executate casete pe toată lungimea drumului în vederea lărgirii fundaţiei la 6 metri.

Lucrările de modernizare şi reabilitare vizează un sector de drum în lungime de peste 4.5 kilometri, mai exact de la kilometrul 9+860 până la kilometrul 14+370 şi se execută numai în condiţii meteorologice favorabile, anunţă autorităţile.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar