„Violonistul Diavolului”, David Garrett, în concert la Bucureşti

Violonistul David Garrett, poreclit şi „Violonistul Diavolului”, va concerta pe 8 iunie 2018 la Sala Palatului din Bucureşti, în cadrul turneului „Explosive-Live”.

Turneul „Explosive-Live” a început în luna noiembrie 2016 şi datorită succesului repurtat peste tot pe unde a fost prezentat, continuă şi în 2018. Până în prezent, David Garrett şi-a fascinat fanii români cu spectacolele sale de muzică clasică la renumitul Festival „George Enescu” în 2011, 2015 şi 2017. În sfârşit, anul viitor va veni aici cu programul său crossover.

„Acest turneu este ca şi cum n-aş mai fi făcut nimic înainte!” a declarat David.

Un Paganini printre stelele pop şi un Jimi Hendrix printre violonişti, David Garrett este „Violonistul Diavolului” a epocii noastre, superstarul internaţional care estompează barierele dintre Mozart şi Mettalica. Lăudat pentru pionieratul trendului crossover precum şi pentru virtuozitatea excepţională a interpretărilor sale, David este la fel de talentat în egală măsură, când interpretează cele mai complicate compoziţii clasice alături de marii dirijori sau orchestrele simfonice de renume mondial, şi cele mai mari hituri rock, pe stadioane.

sursa video: youtube

Admirat de milioane de fani din întreaga lume, David Garrett are la activ milioane de bilete vândute, este deţinătorul a 23 de discuri de aur şi 16 de platină obţinute în Hong Kong, Germania, Mexic, Taiwan, Brazilia, Singapore şi multe altele. Pentru cel mai recent album intitulat „Explosive”, David Garrett a fost distins cu Aur în Germania şi Austria, la numai câteva săptămâni de la lansarea acestuia pe piaţă. David Garrett combină carisma unui rock-star cu un fel de virtuozitate înnăscută a celor mai buni instrumentişti ai timpului nostru.

Artistul este şi cel mai rapid violonist din lume, înregistrat în Guinness World Records pentru interpretarea „Flight of the Bumblebee” de Nikolai Rimski-Korsakov în 66.56 secunde, iar mai târziu în 65.26 secunde.

Biletele au fost puse în vânzare la preţuri ce pornesc de la 140 lei şi pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim sau online de pe www.eventim.ro.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar