Artiştii şi muzica anilor ’90 la ediţia a IV-a „We Love Retro”

Cea de-a IV-a ediţie „We Love Retro” a adus în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca mii de oameni dornici să-şi amintească de muzica anilor ’90.

Majoritatea celor care erau copii sau adolescenţi în anii ’90 au învăţat ce înseamnă dansul şi distracţia pe muzica celor mai populare trupe ale vremii. Sâmbătă au fost prezenţi la Cluj nume grele din vremea discotecilor, nume care puteau fi auzite doar la discotecă sau de pe casetofon: Haddaway, Snap!, Corona, SASH!, N&D şi Sweet Kiss.

Alături de artiştii internaţionali au urcat pe scenă şi trupe locale care au întreţinut atmosfera între numerelor celor din afară. Astfel, spectatorii au dansat pe muzica anilor ’90 alături de DJ Alex, Camelia Crişan, Aldo Blaga & TzikaSax, Incognito şi Arpy & Zip Band.

Una dintre surprize, pe lângă faptul că Snap! au venit în locul celor de la 2 Unlimited a fost că Haddaway a deschis specatacolul, deşi fuses anunţat iniţial pentru mai târziu. Elegant şi cu chef de vorbă, el a deschis seara care urma să fie plină de energie, puţină nostalgie, dar mai ales distracţie. Hiturile „What is Love” şi „Life” au fost şi vor rămâne unele dintre preferatele românilor iubitori de muzică retro.

Nostalgia trecutului şi a vremurilor în care băieţii invitau fetele la un „bluz” a putut fi resimţită şi la numărul lui Haddaway dar mai ales în momentul în care Corona a interpretat „I will always love you”. Artista a arătat pe scena de la „We Love Retro” şi calităţile vocale deosebite, care pot fi trecute cu vederea în momentul ascultării unor piese populare, de dans.

Fiind şi un spectacol live, s-a putut simţi foarte bine calitatea invitaţilor. A fost pe lângă o seară de distracţie şi una în care artiştii şi-au putut etala calităţile vocale. A fost şi cazul celor două trupe româneşi Sweet Kiss şi N&D, care nu au mai urcat de mult pe scenă în formaţia care le-a adus celebritatea. În cazul lor, chiar dacă timpul a trecut şi alte stiluri muzicale le-a luat locul în topuri, ei au rămas totuşi în inimile fanilor.

Un moment plin de energie şi în care s-au putut simţi calităţile vocale deosebite ale artiştilor a fost şi cel al celor de la Snap! Artista a comunicat cu publicul şi a creat un moment inedit, în care a distrat publicul prin declaraţia că ei îi place Guţă. Prietenii ei cei mai buni fiind români, artista este la curent cu muzica din România şi se aştepta la reacţia publicului, fiind evidente cunoştinţele ei în legătură cu subiectul.

Ultimul artist al serii a fost SASH! Prin muzica lui, DJ-ul a făcut trecerea din anii 90 înspre prezent. Din creaţiile lui reiese clar un sunet aparte, mai modern. El a fost şi este apreciat de mai multe generaţii, fiind unul dintre artiştii care pot să facă faţă unui festival retro dar şi unuia modern, în care şi cei foarte tineri se pot regăsi.

De-a lungul anilor, pe scena evenimentului au evoluat artişti emblematici ai anilor ’70 – ’80 precum: Bonnie Tyler, Smokey, Semnal M şi ai anilor ’90 – ’00: Nana, Snap!, Ice Mc, Loona, La Bouche, DownLow, Captain Jack, Bomfunk Mc’S, Lou Bega, Dr Alban, No Mercy, Mr. President şi E-type. La anul, „We Love Retro” va avea loc în 20 octombrie.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar
wpDiscuz