Cătălin Botezatu la Cluj, show total cu animale exotice

Cătălin Botezatu, invitat special la Cluj în cadrul unui eveniment de lansare de ochelari de lux, a făcut pentru cei prezenţi la faţa locului un adevărat spectacol, cu animalele exotice de la locaţie. Pe lângă calităţile de designer, Cătălin Botezatu a demonstrat aseară la Cluj că are şi veleităţi de showman, care se adapează la mediu şi la recuzita din dotare.

Pentru a-şi duce la îndeplinire rolul de invitat special, alături de Raluca Bădulescu, la evenimentul de lansare a ochelarilor de lux care a avut loc la Clinica Q Vision, Cătălin Botezatu s-a folosit de tot ce avea la îndemână pentru a pune în valoare produsul. Recuzită pentru prezentarea ochelarilor a ajuns să fie şarpele clinicii şi un păianjen uriaş, ambele stârnind reacţii dintre cele mai variate celor prezenţi.

Într-o formă de zile mari, designerul a impresionat audienţa, prin creativitatea de care a dat dovadă. Cătălin Botezatu a reuşit să facă spectacol cu ce avea la îndemână şi să smulgă reacţii din partea audienţei, unii încântaţi de recuzită, alţii dezgustaţi dar totuşi fascinaţi de moment.

Evenimentul a fost organizat de Clinica oftalmologică Q Vision împreună cu K Optic.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar
wpDiscuz