Film – Crima din Orient Express – merită sau nu?

Orient Express, linie feroviară internaţională de lux, a devenit de-a lungul timpului renumită prin călătorii celebri de care a avut parte şi romanul „Crima din Orient Express” de Agatha Christie. Numele de Orient Express a devenit sinonim cu călătoria luxoasă pe un traseu lung, având la capetele liniei oraşele Paris şi Istanbul, legate între ele prin sumedenia de staţii din toate ţările prin care trecea.

Renumitul tren a fost ales ca loc de desfăşurare pentru recenta ecranizare care îi are în rolurile principale pe: Kenneth Branagh, Michelle Pfeiffer, Johnny Depp, Penélope Cruz, Leslie Odom Jr., Daisy Ridley, Josh Gad, Willem Dafoe, Judi Dench, în regia lui Kenneth Branagh.

sursa video: youtube

Murder on the Orient Express (Crima din Orient Express) este o dramă, un film în care misterul şi crima se împletesc, pentru a provoca mintea unuia dintre cei mai renumiţi detectivi din istoria literaturii, Hercule Poirot.

Filmul debutează cu imagini spectaculoase, care evocă frumuseţea fermecătoare atinsă de patina timpului. Imaginile panoramice care taie răsuflarea, eleganţa decorului şi a personajelor, toate contribuie la un spectacol vizual demn de a fi urmărit fără a clipi. Chiar dacă începutul este unul promiţător, în ceea ce priveşte imaginea şi modalitatea de filmare, nu la fel se poate spune despre tot filmul. Cadrele din interior sunt destul de bune şi corecte dar nu mai provoacă un spectacol vizual palpitant, deşi în general sunt corecte. Imaginile statice, filmate de sus, care apar la un moment dat în timpul unei scene importante, nu sunt tocmai inspirate. Imaginea respectivă duce cu gândul la un joc video care are opţiunea să blocheze personajul sau imaginea, şi care în acele momente s-a stricat.

Coloana sonoră este una bună, având în vedere că nici nu deranjează, dar nici nu rămâne în amintire. Ceea ce rămâne în schimb este decorul şi costumele, felul în care se comportă personajele, toate bine adaptate şi care oferă veridicitate poveştii.

Acţiunea este bună la începutul filmului şi la sfârşit. Pe parcurs, povestea, imaginea, acţiunea, farmecul, toate se pierd puţin. Firul narativ este unul firesc, dar apar şi câteva linii de dialog nu tocmai inspirate. Una dintre cele mai amuzante dar şi puţin nepotrivită declaraţie care apare în Crima din Orient Express, şi care strică cursivitatea poveştii, este cea în care Hercule Poirot însuşi se prezintă ca fiind probabil unul dintre cei mai buni detectivi din lume. Dacă era spusă de altcineva, sau nu apărea deloc, ar fi contribuit mult mai mult la calitatea filmului.

Actorii au fost bine aleşi. Kenneth Branagh cu marea mustaţă marca Hercule Poirot este potrivit pentru rolul detectivului, are ochi frumoşi şi expresivi, pare tipul potrivit pentru introspecţie şi cercetare. Dintre personajele secundare, Michelle Pfeiffer iese în evidenţă. Rolul ei este cel care pare să lege toată povestea, care aduce lămuriri şi creează legătura dintre detectiv, suspecţi şi public. Rolul ei duce la naşterea empatiei din partea celor care o urmăresc, înţelegerea durerii sfâşietoare care amorţeşte şi duce la dispariţia a tot ceea ce este viu în inimi, lăsând doar senzaţia apăsătoare de deznădejde care trăieşte în sufletele torturate de regret şi amintiri.

Murder on the Orient Express (Crima din Orient Express) este un film care merită văzut de fanii genului.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar
wpDiscuz