Târgul de iarnă Tradiţii Clujene, în Piaţa Avram Iancu

Până în 23 decembrie 2017, clujenii dar şi cei care vizitează în această perioadă oraşul, îşi pot procura produse tradiţionale pentru masa de sărbători de la Târgul de iarnă Tradiţii Clujene, eveniment care se desfăşoară în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca, între orele 10:00 – 20:00.

De asemenea, se găsesc: brânzeturi, zacuscă şi murături, vin şi pălincă, turtă dulce şi prăjituri de casă, dulceţuri, siropuri şi miere de albine. La târg, meşterii îi aşteaptă pe cei doritori şi cu icoane pe sticlă, costume populare, obiecte din lemn şi ceramică, podoabe din mărgele şi multe altele.

În fiecare zi, în cadrul Târgului de iarnă Tradiţii Clujene, grupuri vocale şi ansambluri folclorice din judeţ vor oferi concerte de colinde.

Evenimentul urmăreşte, în principal, să le ofere le consumatorilor produse naturale, de calitate, iar producătorilor şi meşterilor populari clujeni sprijin în comercializarea produselor realizate artizanal.

Evenimentul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni, Primăria Cluj-Napoca şi Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar