Finanţare europeană nerambursabilă de 80.000.000 de euro pentru reabilitarea unor drumuri judeţene

Drumul Apuseni şi Drumul Bistriţei, drumuri de importanţă strategică din punct de vedere turistic şi care leagă judeţul Cluj de judeţele limitrofe, vor fi reabilitate şi modernizate cu bani care provin din finanţare europeană nerambursabilă, în valoare de 80.000.000 de euro.

Trei contracte care vizează acest proiect au fost semnate la începutul acestei săptămâni la Bucureşti, conform informaţiilor transmise de Consiliul Judeţean Cluj. Astfel, în urma obţinerii finanţării europene, o parte a drumurilor judeţene care iniţial urmau să fie reabilitate cu bani proveniţi din creditul de 50 de milioane de euro contractat de forul administrativ judetean, vor beneficia de finanţare europeană nerambursabilă. Prin urmare, noi sectoare de drumuri judeţene vor putea fi incluse în lista celor care vor beneficia de lucrări de reabilitare şi modernizare.

Drumurile judeţene ce fac obiectul contractelor semnate la începutul acestei săptămâni fac parte din Traseul Regional Transilvania de Nord care asigură conectivitatea cu reţeaua europeană de transport TEN-T şi vor beneficia de finanţare europeană nerambursabilă în cuantum total de peste 350.000.000 lei prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014-2020. La această sumă se adaugă contribuţia Consiliului Judeţean Cluj de peste 8.850.000 lei. În lungime totală de 98.97 km, aceste drumuri judeţene traversează şi deservesc 12 comune: Poieni, Săcuieu, Bonţida, Borşa, Vultureni, Aşchileu, Ţaga, Căianu, Pălatca, Geaca, Jucu şi Căianu.

În ceea ce priveşte Traseul Regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni:

Proiectul 1 vizează două tronsoane de drumuri judeţene, şi anume DJ 108K de la km 26+455 la km 29+495 şi DJ 764B de la km 0+000 la km 22+164,500, în lungime totală de 25.2 km;

Proiectul 2 din cadrul Traseului Regional Transilvania Nord, Drumul Bistriţei, cuprinde DJ 109 de la km 0+000 la km 31+976, care se întinde pe circa 31.98 km;

Proiectul 3, parte a aceluiaşi traseu, vizează trei sectoare de drumuri judeţene, respectiv DJ 172A de la km 33+000 la km 39+452, DJ 161G de la km 0+000 la km 18+406 şi DJ 161 de la km 0+000 la km 16+933,100, cu o lungime totală de 41.79 km.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar