Program de sărbători şi modalităţile de plată pentru taxele şi impozitele locale

Programul special de sărbători şi modalităţile de plată pentru taxele şi impozitele locale a fost anunţat de Primăria municipiului Cluj-Napoca.

● Prima zi de lucru cu publicul va fi în 3 ianuarie 2018, începând cu ora 08:00, la Centrul de Informare pentru Cetăţeni, str. Moţilor nr. 7 şi la primăriile de cartier Mănăştur, Zorilor, Grigorescu, Iris, Mărăşti, Gheorgheni şi Someşeni.
● Începând de joi, 4 ianuarie 2018, ghişeele Centrului de Informare pentru Cetăţeni vor fi deschise de la ora 08:30, fiind astfel reluat programul normal de lucru.

● În ceea ce priveşte programul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, Serviciul de Evidenţă a persoanelor, în perioada 23 decembrie – 26 decembrie, respectiv 30 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018 NU asigură program cu publicul.

Serviciul stare civilă asigură program cu publicul, în perioadele 23 decembrie – 26 decembrie, respectiv 30 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, după cum urmează:

● 25 decembrie 2017 – nu se asigură program;
● 26 decembrie 2017 – se asigură program la „Compartimentul decese” în intervalul 08:30 – 12:30;
● 30 decembrie 2017 – se asigură program la „Compartimentul decese” în intervalul 08:30 – 13:30;
● 31 decembrie 2017 – se asigură program la „Compartimentul decese” în intervalul 08:30 – 12:30;
● 1 ianuarie 2018 – nu se asigură program;
● 2 ianuarie 2018 – se asigură program la „Compartimentul decese” în intervalul 08:30-12:30.

Căsătoriile anterior programate vor fi oficiate.

Zilele de 27, 28, 29 decembrie sunt zile cu program normal în cadrul tuturor compartimentelor Direcţiei de Evidenţă a persoanelor.

În perioada 3 – 5 ianuarie 2018, activitatea de la ghişeele instituţiei din Piaţa Unirii nr. 1 de încasare a taxelor şi impozitelor locale şi de eliberare a certificatelor de atestare fiscală va fi întreruptă, datorită operaţiunilor necesare închiderii anului fiscal 2017 şi deschiderii anului fiscal 2018.

În zilele de 3, 4 şi 5 ianuarie 2018 se vor putea achita doar taxele de liberă trecere, de urbanism, de evidenţă a populaţiei, judiciare şi extrajuridiciare de timbru, rate, chirii, locuinţe şi teren, precum şi amenzile, la ghişeele Centrului de Informare pentru Cetăţeni, de pe strada Moţilor nr. 7 şi la primăriile de cartier.

Programul de încasare a impozitelor şi taxelor, ratelor şi chiriilor va fi reluat începând de luni, 8 ianuarie 2018, la toate ghişeele instituţiei (Piaţa Unirii nr. 1, Moţilor nr. 7 şi la primăriile de cartier).

Solicitările de acordare a facilităţilor la plata impozitului/taxei pe clădiri/teren (scutiri şi/sau reduceri) pentru anul 2018, însoţite de documentele justificative (emise până la data de 31 decembrie 2017) se depun până la data de 31 martie 2018.

În perioada 29 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, amenzile şi autorizaţiile de liberă trecere se vor putea achita şi online. Contribuabilii persoane fizice şi juridice pot solicita înregistrarea ca utilizator al sistemului electronic de încasare a impozitelor şi taxelor locale. Informaţii privind procedura şi actele necesare se găsesc pe site-ul primăriei www.primariaclujnapoca.ro, secţiunea Taxe şi impozite.

Până în prezent, la Cluj-Napoca, impozitele locale pe anul 2017 au fost achitate în proporţie de aproximativ 81% de persoanele fizice, de la care s-a încasat suma de 38.106.962 lei şi de aproximativ 91% de persoanele juridice, contribuţia acestora însumând 63.497.586 lei.

Impozitele locale se mai pot achita săptămâna viitoare, în zilele de miercuri şi joi, respectiv în 27 şi 28 decembrie 2017. Modalităţile de plată a taxelor şi impozitelor locale puse la dispoziţie de Primăria Cluj-Napoca sunt următoarele:
● Direct la ghişeele instituţiei numerar sau cu card bancar;
● Online, pe site-ul www.primariaclujnapoca.ro sau pe www.ghiseul.ro;
● Online, cu ajutorul codului QR de pe înştiinţarea de plată a impozitelor.

Ghişeele Direcţiei Impozite şi Taxe locale se vor redeschide în 8 ianuarie 2018.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of