Ziua Culturii Naţionale sărbătorită la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT)

Prin intermediul unei conferinţe de presă organizată luni, la sediul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), instituţia a sărbătorit alături de invitaţi Ziua Culturii Naţionale şi debutul evenimentelor culturale ce vor marca Centenarul.

Expoziţia „Frânturi din corespondenţa lui Lucian Blaga. Documente din colecţia MNIT” a avut loc luni, 15 ianuarie, şi a reprezentat primul eveniment din seia celor pe care muzeul le va organiza de-a lungul anului în curs. Deschisă temporar, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, expoziţia a prezentat o parte din corespondenţa poetului şi filozofului transilvănean Lucian Blaga.


„Frânturi din corespondenţa lui Lucian Blaga. Documente din colecţia MNIT”

Reprezentaţii instituţiei de cultură prezenţi la conferinţa de presă, Felix Marcu, managerul Muzeului Naţional de Istorie a Trasilvaniei şi George Cupcea, directorul general adjunct, au declarat că muzeul întâmpină anul 2018 cu mai multe spaţii expoziţionale, expoziţii temporare şi itinerante dedicate Marii Unirii sau care prezintă rezultatele activităţii arheologice desfăşurate de specialiştii muzeului, dar şi o nouă identitate vizuală.


George Cupcea, directorul general adjunct al MNIT şi Felix Marcu, managerul MNIT

„Principala provocare va fi şi în acest an continuarea lucrărilor de consolidare şi reparaţie a clădirii, pentru a beneficia de noi spaţii expoziţionale, indispensabile planurilor instituţiei pentru 2018. Muzeul are o serie de spaţii culturale alternative – lapidarul muzeului, curtea interioară şi podul care vor găzdui evenimente complexe şi interdisciplinare, precum dezbateri pe teme istorice, piese de teatru, concerte de cameră sau artă performativă. Încheierea lucrărilor de consolidare a clădirii până în vara acestui an va permite MNIT să amenajeze şi alte spaţii, de care depind în mare măsură proiectele de expoziţii temporare.” afirmă Felix Marcu, manager MNIT.

În 24 ianuarie, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, muzeul va mai organiza un eveniment cultural. La MNIT vor fi expuse obiecte din colecţiile proprii care vor scoate la lumină personalitatea lui Al. Ioan Cuza, dar şi o serie de medalii emise în Transilvania, legate de personalităţile care au înfăptuit Mica Unire.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of