Aniversare la Teatrul „Puck”: 68 de ani de teatru de păpuşi la Cluj

Luni, 5 februarie 2018, începând cu ora 11:00, la Teatrul de Păpuşi „Puck” vor avea loc o serie de evenimente ce vor marca împlinirea a 68 de ani de la înfiinţare.

Programul zilei aniversare va cuprinde două premiere: „Paprikajancsi kalandjai”, în regia lui Vadas Laszlo şi „Ali Baba şi cei 40 de hoţi”, în regia lui Traian Savinescu. De asemenea, un moment special al zilei este evenimentul „Poveşti din spatele cortinei. Portret de artist păpuşar”.

Sărbătoarea începe de la ora 11:00, în sala Teatrului de Păpuşi „Puck”, cu premiera spectacolului „Paprikajancsi kalandjai”, după poveşti populare maghiare dramatizate de Demeter Ferencz, în regia lui Vadas László. Spectacolul este realizat de Asociaţia „Simeon” din Cluj-Napoca şi de Teatrul de Păpuşi „Puck”, cu sprijin financiar din partea Fundaţiei „Bethlen Gábor” din Ungaria. Personajul principal, Paprikajancsi, este vestit pentru curajul, îndemânarea şi isteţimea lui. Cu aceste calităţi, el reuşeşte să îl învingă chiar şi pe Diavol. E un erou foarte popular, asemenea lui Vitez Laszlo. În acest spectacol are de-a face cu o provocare nemaiauzită: să comunice cu ipostazele complexe ale Femeii din Secuime, un alt personaj al piesei, în limbajul ei aparte. E un spectacol de bâlci, plin de aventură şi umor. Cei doi actori din distribuţie (György László şi Giriti Réka) interpretează peste zece roluri. Păpuşile au fost realizate de György László şi Szabó Tünde. Spectacolul se joacă în limba maghiară. Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

De la ora 18:00 este programată pe scena Teatrului „Puck” premiera spectacolului „Ali Baba şi cei 40 de hoţi”, în regia şi scenariul lui Traian Savinescu. Spectacolul se conturează ca un basm teatral inspirat din poveştile arabe regăsite în cunoscuta carte „O mie şi una de nopţi”. Ca prin vis, se pătrunde într-o lume fermecată, în care peşterile ascund comori nebănuite iar bunătatea şi prietenia adevărată câştigă întotdeauna în lupta cu răul. Scenografia este realizată de Traian Savinescu şi Elena Ilaş iar ilustraţia muzicală de Traian Savinescu. Păpuşile sunt realizate de Andra Ştefan. Din distribuţie fac parte actorii: Andreea Bolovan, Ionuţ Constantinescu, Iulian Lungu şi Andreea Bolovan. Materialitatea are o importanţă deosebită în spectacol, în viziunea regizorală a lui Traian Savinescu. „O dată cu derularea poveştii, obiectele din decor vor avea şi alte funcţii decât cele instrumentale. Am asimilat aceste poveşti orientale cu spaţiul arab, pornind de la ideea că o suprafaţă de joc foarte sugestivă ar fi nisipul. Există nişte cutii ca nişte mese, pline cu nisip şi păpuşi care apar ca nişte săculeţi cu nisip, cu capete, legaţi cu frânghie la gât”, precizează Traian Savinescu.

Un alt element neconvenţional prin care este redată acţiunea din spectacol este tehnica „sand art”, constând în desenarea poveştii în nisip şi transmiterea live a imaginii pe un ecran, sub formă de proiecţie. Actriţa Andra Ştefan (absolventă şi a Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara) este cea care desenează, în timp real, figurinele în nisip. Muzica din spectacol este tradiţională arabă, fiind punctată cu instrumente de percuţie improvizate de actori din elemente din decorul spectacolului.
„Sunt convins că mulţi copii îşi vor găsi personajele favorite în acest spectacol, şi nu neapărat între personajele titulare. Este important în acest context şi textul poveştii, atât de elaborat, de plin de aluzii şi de jocuri de cuvinte, încât se poate spune că este un spectacol care poate îmbogăţi vocabularul copiilor”, subliniază regizorul.

De asemenea, un moment special al manifestărilor este evenimentul „Poveşti din spatele cortinei. Portret de artist păpuşar”, care încheie ziua aniversară a Teatrului de Păpuşi „Puck”. Prin intermediul acestuia, echipa teatrului clujean îşi propune să o omagieze pe Doina Dejica, actriţă care a jucat nu mai putin de 50 de ani pe scena Teatrului de Păpuşi „Puck”.
„Pentru mine, aniversarea a 68 de ani de la înfiinţarea Teatrului de Păpuşi „Puck” este o sărbătoare foarte mare, având în vedere că am petrecut aici o mare parte din aceşti ani. A fost a doua casă a mea. Am rămas cu cele mai frumoase amintiri. Vin cu foarte mare drag, pentru că teatrul de păpuşi este una dintre cele mai importante arte. Este o artă uşor de înţeles de oricine, dar nu oricine poate fi păpuşar. Îti trebuie ceva în plus faţă de alte profesii: e nevoie de memorie, de suflet senin şi de iubire faţă de copii. Şi, cel mai important, trebuie să îţi pui sufletul în palmă. Este o cale de a rămâne mereu tânăr”, a declarat actriţa.

Intrarea la toate aceste manifestări de la Teatrul de Păpuşi „Puck” este liberă.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Be the First to Comment!

avatar
  Subscribe  
Notify of