Reactualizare PUG ale comunelor Cămăraşu şi Căianu

Comunele clujene Cămăraşu şi Căianu îşi vor reactualiza Planurile Urbanistice Generale (PUG). Necesitatea aducerii la zi a acestora a fost determinată de intenţia celor două comune clujene de a demara noi strategii de dezvoltare locală, respectiv realizarea unor obiective legate de amenajarea şi modernizarea drumurilor, dezvoltarea reţelelor de apă, canalizare, energie electrică, telecomunicaţii şi gaze naturale, construirea de noi obiective de utilitate publică etc.

Analizată şi dezbătută în prezenţa responsabililor din cadrul Direcţiei de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din Consiliul Judeţean, a primărilor celor două comune, a proiectantului documentaţiilor precum şi a celorlalţi specialişti din domeniu, reactualizarea PUG-urilor a fost determinată şi de necesitatea conformării la noile condiţionalităţi trasate de avizele/acordurile specifice cerute conform Certificatelor de Urbanism eliberate în anul 2015 de către Consiliul Judeţean. Astfel, în urma obţinerii avizelor şi acordurilor necesare, proiectarea noilor obiective de interes local, respectiv a reţelelor edilitare, va trebuie să respecte normativele tehnice în vigoare.

Forul administrativ judeţean informează că reactualizarea PUG-urilor comunelor Cămăraşu şi Căianu urmează să fie realizată din punctul de vedere al conţinutului Regulamentelor locale de urbanism (R.L.U.) aferente celor nouă localităţi componente: Cămăraşu, Năoiu şi Sâmboleni, respectiv Căianu, Căianu Mic, Căianu-Vamă, Vaida-Cămăraş, Bărăi şi Văleni. Aceste documente reprezintă o etapă importantă în aplicarea P.U.G.-urilor, ele întărind şi detaliind reglementările acestora prin trasarea unor prescripţii – permisiuni şi restricţii clare şi obligatorii pe întregul areal care face obiectul P.U.G.-ului. De asemenea, documentaţia tehnică mai prevede noile regulamente locale de urbanism pentru monumentele istorice şi siturile arheologice din aria teritorială a celor două unităţi administrativ-teritoriale, precum şi strategiile proprii de dezvoltare durabilă, studii de fundamentare etc.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of