Granturi de peste 15.000 euro, de la Electric Castle, pentru idei creative

Arhitecţi, designeri, graficieni, artişti plastici sau pur şi simplu oameni creativi, toţi îşi pot găsi un loc de exprimare pentru ideile lor în spaţiul celei de-a VI-a ediţii a Electric Castle. Organizatorii au deschis un concurs de proiecte pentru care oferă granturi de peste 15.000 de euro.

Recunoscut printre celelalte evenimente din ţară datorită inovaţiilor pe care le aduce în fiecare an în zona de amenajări, Electric Castle îşi doreşte ca, şi la această ediţie, să îşi surprindă zecile de mii de spectatori cu noi activări ale spaţiului în care se desfăşoară. Cei peste 220.000 de metri pătraţi sunt suficienţi pentru a cuprinde şi cele mai trăznite idei.

Creativitatea poate porni de la amenajarea spaţiului, începând de la instalaţii interactive sau efecte de lumini şi până la proiectare a unor noi spaţii de cazare în campingul festivalului. Anul acesta, va exista chiar o zonă nouă: „Quiet Camping”, perfectă pentru a implementa ideile venite de la arhitecţi sau proiectanţi din ţară.

Granturile sunt deschise şi celor care vor să spună povestea festivalului sub forma unui documentar, al unui videoclip sau al unui scurtmetraj. Organizatorii aşteaptă scenariile adaptate astfel încât produsul final să nu depăşească 30 de minute, iar cea mai bună idee va primi susţinerea festivalului.

Cele 5 zile de festival se trăiesc 24 de ore din 24. Pentru a le umple, ideile de activităţi (fie că sunt de zi sau de noapte) sunt binevenite, mai ales că ediţiile trecute ne arată clar că nimic (legal) nu e interzis pe domeniul castelului Banffy. În 2017, participanţii au putut vedea spectacole de teatru, lua parte la ateliere de film şi design şi au bătut noi recorduri la volei pe plajă. Toţi cei care vor să propună noi idei de activităţi sunt invitaţi să se înscrie în concurs şi pot să-şi facă proiectele implementate între 18 şi 22 iulie.

Muzicienii mai au un pic de aşteptat; Electric Castle va anunţa în curând înscrierile în „OwntheStage”, concursul care an de an a adus pe scenele festivalului trupe şi DJ aflaţi la început de carieră. Mulţi dintre ei sunt acum oficial înscrişi pe afişul evenimentului, iar lor li se vor alătura cei care vor fi selectaţți din concursul de anul acesta.

Toate detaliile legate de granturile creative pot fi citite pe electriccastle.ro/projects

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of