Drumul Bistriţei va fi reabilitat cu fonduri europene

O parte din Drumul Bistriţei, tronsonul de drum judeţean ce face legătura între DN16 (Reghin – Apahida) şi DN1C (Cluj-Napoca – Dej) va fi reabilitat cu fonduri europene, informează Consiliul Judeţean Cluj. Astfel, la finalul anului 2017, au fost accesate fonduri europene nerambursabile de peste 127.000.000 lei, cofinanţarea necesară de la bugetul judeţului fiind de 2%, aproximativ 3.000.000 lei.

Conform autorităţilor, necesitatea reabilitării tronsonului de drum judeţean ce face legătura între drumul naţional DN16 (Reghin – Apahida) şi drumul naţional DN1C (Cluj-Napoca – Dej) a fost determinată de starea tehnică extrem de degradată a acestuia. În prezent, sectorul în cauză are numeroase porţiuni pe care îmbrăcămintea asfaltică lipseşte, sistemul de colectare şi evacuare a apelor pluviale nu funcţionează corespunzător, există numeroase denivelări şi gropi precum şi podeţe de descărcare a apelor nefuncţionale sau chiar lipsă.

În concret, lucrările de modernizare şi reabilitare a drumului care străbate localităţile Gădălin şi Bonţida vor consta în lărgirea platformei drumului până la 8 metri, din care partea carosabilă va fi de 6 metri. În acelaşi timp, vor fi aşternute pe întreaga suprafaţă a sectorului covoare din piatră spartă, beton asfaltic şi strat de uzură, se vor realiza acostamente pe ambele părţi, se vor amenaja benzi de încadrare, pavele pietonale şi rigole, se vor construi sau reabilita 16 poduri şi podeţe. Totodată, vor fi amenajate staţii de autobuz, se vor edifica 150 de metri de ziduri de sprijin în zonele cu risc de alunecare, vor fi montaţi parapeţi metalici şi se vor amenaja numeroase parcări şi treceri de pietoni.

Acest sector de drum este ultimul din cele cinci sectoare care fac parte din Drumul Bistriţei. Societăţile interesate vor putea deja depune oferte de lucrări în aproximativ două luni după validarea de către SEAP a documentaţiei.

În lungime totală de circa 83 de kilometri şi traversând nouă comune clujene, Drumul Bistriţei va oferi, la finalul lucrărilor, atât locuitorilor din zonă cât şi celor care îl tranzitează zilnic, condiţii optime de trafic, anunţă forul administrativ judeţean.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of