Reţeaua de apă potabilă din Chiuieşti va fi extinsă

Reţeaua de distribuţie a apei potabile din localitatea Chiuieşti va fi extinsă pe o lungime de 2.12 km şi vor fi realizate 53 de branşamente/ racorduri, a anunţat Consiliul Judeţean Cluj.

În prezent, un număr de aproximativ 300 de locuitori ai satului Chiuieşti, situaţi pe partea stângă a drumului naţional care leagă municipiul Dej de judeţul Maramureş, nu beneficiază de alimentare cu apă potabilă.

„După finalizarea lucrării, componenţa de reţea nou creată va fi preluată şi integrată de către Compania de Apă Someş în sistemul public judeţean de distribuţie, astfel încât calitatea apei de care vor avea parte noii beneficiari să fie una cât mai ridicată” a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Lucrările de extindere a reţelei de apă se vor realiza în acostamentul drumului naţional DN 18B, conducta proiectată urmând să fie racordată la reţeaua existentă de distribuţie a apei aflată în administrarea Companiei de Apă Someş SA, Sucursala Dej. Concomitent cu realizarea acestei reţele edilitare, se vor executa, pentru fiecare imobil, branşamente de apă până la limita de proprietate.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Be the First to Comment!

avatar
  Subscribe  
Notify of