Autorităţile clujene caută un imobil care să găzduiască viitorul Spital Pediatric Monobloc

Forul administrativ judeţean a demarat procedura de analizare, identificare şi achiziţionare a unui imobil care să găzduiască viitorul Spital Pediatric Monobloc.

Conform autoriţăţilor, necesitatea dării în folosinţă cât mai urgente a unui Spital Pediatric Monobloc este justificată, în principal, de faptul că în momentul de faţă Spitalul de Copii îşi desfăşoară activitatea în 14 clădiri aflate în 9 locaţii diferite, clădirile în cauză sunt vechi, într-o stare precară şi, o bună parte dintre ele, revendicate, ceea ce face imposibilă repararea capitală şi modernizarea lor de către Consiliul Judeţean. Nu în ultimul rând, din cauza acestor inconveniente, există riscul ca în viitor instituţiile abilitate, respectiv Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Direcţia de Sănătate Publică, dar nu numai, să nu mai poată prelungi avizele de funcţionare acordate Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii.

În vederea îndeplinirii acestui scop, Consiliul Judeţean Cluj a formulat deja, pe baza propunerilor specialiştilor din domeniu şi a exigenţelor legale în materie, o serie de cerinţe minimale pe care imobilul ce va găzdui acest spital va trebui să le îndeplinească.

● În prezent, suprafaţa utilă desfăşurată a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă pentru Copii este de 25.000 mp, suprafaţă care, în actuala structură dispersată, este insuficientă. Se estimează o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 40.000 mp, necesară pentru respectarea circuiţelor necesare aferente celor 606 paturi.

I. Specialităţi cu număr de paturi
● Spital de 506 paturi pacienţi, plus 100 paturi mame (însoţitori).
1. Specializare continuă
a) pentru specializarea Pediatrie Acuţi şi Cronici
● Pediatrie I – 75 paturi;
● Pediatrie II – 86 paturi;
● Pediatrie III – 70 paturi;
● Pediatrie IV – Distrofici – Recuperare Nutriţională – 25 paturi;
● Compartiment Genetică Medicală – 15 paturi.
b) pentru specializarea Neonatologie – Prematuri – 25 paturi
c) pentru specializarea Nefrologie – 25 paturi
Staţie de hemodializă cronică în regim de spitalizare de zi pentru 10 aparate
d) pentru specializarea Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică şi Chirurgie Plastică – 50 paturi
e) pentru specializarea O.R.L – 15 paturi
f) pentru specializarea Anestezie şi Terapie Intensivă – 30 paturi
g) pentru specializarea Pneumologie- TBC – 25 paturi
h) pentru specializarea Neurologie – 35 paturi
i) pentru specializarea Psihiatrie (inclusiv Toxicomanie) – 30 paturi
j) UPU
2. Spitalizare de zi – 60 paturi
● Ambulator 20 – 30 de cabinete consultaţii;
● Spaţii comune;
● Spaţii de diagnostic şi tratament;
● Spaţii – zone administrative;
● Spaţii de învăţământ;

Autorităţile au prezentat şi avantajele care ar rezulta din existenţa unui Spital Pediatric Monobloc:
● Reducerea cheltuielilor (utilităţi pentru o singură clădire, existenţa unui singur punct al laboratorului, existenţa unui singur bloc alimentar, o singura farmacie, un singur ambulator cu multiple cabinete, mai puţine spaţii care trebuie dezinfectate);
● Un control şi o supraveghere sporită a secţiilor, o colaborare mai uşoară între secţii, funcţionalitate net superioară;
● Realizarea de blocuri operatorii cu săli de operaţii de dimensiuni şi utilităţi corespunzătoare, contribuind astfel la scăderea numărului de infecţii nozocomiale;
● Înfiinţarea unităţii de transfuzie sangvina conform legislaţiei în vigoare şi comasarea celor 2 puncte de transfuzii existente în spital.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Be the First to Comment!

avatar
  Subscribe  
Notify of