„Tulburarea apelor” de Lucian Blaga, premiera unui spectacol eveniment

Duminica trecută, 13 mai 2018, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş, a avut loc premiera piesei „Tulburarea Apelor”, în regia lui Cosmin Pleşa. Din distribuţia piesei au făcut parte: Adrian Titieni, Grigore Leşe, Ioana Abur, Iulia Lumânare, Constantin Dinulescu, Alexandru Beteringhe, Valeriu Andriuţă, Mircea Gheorghiu, Mircea Constantinescu, George Remeş, Tiberiu Alexandru Hârşan, Marius Alexandru Iordache, Rusalina Bona, Mihai Hurduc, Irina Baianţ, Alice Minoiu şi Marina Minoiu. Costumele au fost create de Dorin Negrău, scenografia a fost semnată de Laurenţiu Toma, coregrafia de Liana Iancu iar muzica de Doru Todoruţ.

„Tulburarea Apelor” prezintă „elemente ale spaţiului mioritic, pe care Blaga îl duce la nivel de sistem filozofic.”, după cum a declarat înainte de reprezentaţie Cosmin Pleşa, regizorul piesei. Seara de teatru de la Sebeş a adus în sala de spectacole un public numeros, atent şi dornic de teatru, care şi-a manifestat aprecierea pentru jocul actorilor pe parcursul reprezentaţiei, prin numeroase aplauze între momente. Unul dintre elementele inedite de punere în scenă a creaţiei lui Blaga a fost prezenţa personajelor în sală, alături de public. Intrarea pe scenă din sală, sau părăsirea momentului prin sala de spectacole, au fost apreciate de public şi au adus o nuanţă de participare indirectă la acţiune, un fel de apropiere de poveste.

Actorii au scos în evidenţă o multitudine de sentimente, o lume în care pasiunea şi suferinţa, credinţa şi dorinţa, spiritualitatea şi carnalitatea se îmbină, se atrag inevitabil şi duc la naşterea dramei umane. Ispita a fost bine evidenţiată de Iulia Lumânare, care reuşit prin interpretate să scoată în evidenţă, în decorul simplu şi rigid, feminitatea care atrage inevitabil şi reuşeşte să tulbure mintea personajului sobru, serios, interpretat de Adrian Titieni.

De altfel, în ceea ce priveşte actorii din rolurile principale, regizorul a declarat: „Parcă personajele şi-au cerut actorii.” Fiecare personaj a adus ceva specific, ca linişte şi pace, prin Ioana Abur şi înţelepciune prin Bobsi Dinulescu, care a făcut un rol impecabil.
„Anul ăsta luasem o hotărâre categorică de a mă retrage din viaţa artistică, să nu mai profesez, să văd pe alţii. Şi a venit, a apărut nu ştiu de unde, şi nu ştiu cu ce argumente m-a sedus şi m-a făcut să mă dezic de mine şi să nu mă ţin de cuvânt (n.r. regizorul Cosmin Pleşa). Dar tot răul spre bine. Mă bucur că prin această revenire am luat contact cu dramaturgia lui Blaga care, nu surprinzător, în mod dramatic, ani de zile a fost ştearsă din minţile oamenilor, a elevilor, a celor care iubeau cultura.”, a declarat la conferinţa de presă organizată în ziua spectacolului actorul Bobsi Dinulescu.

Un personaj inedit în piesă, Timpul, a fost interpretat de Grigore Leşe. Acest nou personaj a fost introdus de Cosmin Pleşa în premieră: „Grigore Leşe în această perioadă a devenit ambasador Unesco, ca patrimoniu Unesco, pentru că specificitatea glasului domniei sale este de o natură unicat în universul muzical. Eu n-am făcut decât, prin conceptul regizoral, să-l invit ca personaj fabulos Timpul, doamna Dori Blaga spunându-mi că nu doar că e bine, ci că într-adevăr tatăl ei nu şi-a pus problema să-l treacă ca personaj, neavând text. Era perioada aceea dramatică în care un personaj nu exista dacă nu are text. Dar astăzi, dimensiunea regizorală ne permite acest lucru.”

„Tulburarea apelor” s-a jucat în premieră în cadrul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” organizat la Sebeş. „Proiectul este unul absolut fabulos, prin oamenii de valoare pe care am reuşit să-i adun lângă mine: maestrul Grigore Leşe, maestrul Titieni, maestrul Bobsi Dinulescu, Iulia Lumânare, Ioana Abur, Mircea Constantinescu, Mircea Gheorghiu. Sunt câteva nume cu greutate care deja dincolo, din perspectiva culturală, au recunoaştere. Şi-atunci nu e un spectacol de teatru care pleacă în excursie sau undeva în deplasare. Este un brand al unui oraş care abia acum începe să se nască. Sebeşul are prin noi această şansă de a trimite opera lui Lucian Blaga, una deloc comodă, într-o călătorie iniţiatică după atâţia ani, un premiu ratat Nobel, un destin atât dramaturgic cât mai ales filozofic perimat, şi dus în ultimă consecinţă a sistemului comunist.” a declarat Cosmin Pleşa, regizorul piesei.

Festivalul se află la cea de a 38-a ediţie şi este organizat de Primăria şi Consiliul Local al municipiului Sebeş, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of