Egiptul şi misterele lui: artefacte egiptene expuse la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Până în data de 18 iunie 2018, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) aduce în atenţia publicului cele mai reprezentative artefacte egiptene aflate în patrimoniul muzeului. Exponatele alcătuiesc cea mai importantă colecţie de acest tip din Transilvania. Datorită donaţiei făcute de Orbán Balázs la sfârşitul secolului XIX şi a expediţiei egiptene din Ardeal de la începutul sec. al XX-lea, colecţia creată poate fi admirată de toţi clujenii şi nu numai.

Componentele unice ale acestei expoziţii vor „teleporta” fiecare vizitator în lumea misterioasă a Egiptului. Unul dintre cele mai importante exponate egiptene este reprezentat de mumia unei femei, alături de sarcofagul acesteia, realizat din lemn de cedru pictat. Mumia umană aparţine unei femei, în vârstă de aproximativ 22 de ani, şi este datat în epoca ptolemaică (sec. III î.Chr.). Nu se cunoaşte numele femeii. Pe capacul sarcofagului, integral pictat, se găsesc doar versuri din Cartea Morţilor. Mumia a ajuns la muzeul clujean datorită baronului Orbán Balázs, finanţatorul misiunii arheologice ardelene din perioada 1907 – 1909, de la Sharuna – Gamhud, campanie în timpul căreia a fost descoperită.

Această descoperire ne face martorii unor rezultate deosebite, care au ajuns la noi datorită proceselor de conservare, bine-cunoscute în Egipt. Exponatele prezentate în acestă expoziţie reliefează diferite aspecte ce ţin de sacralitatea egipteană, fiind reprezentări ale zeităţilor locale şi a elementelor legate de cultul morţilor, aflate sub atenta protecţie ale lui Achom – statuetă din lemn, pictată, reprezentând un şoim funerar. Această pasăre este asociată cu Sokar, zeul morţii din Memphis, văzut însă şi ca protector al celor care lucrau la ridicarea edificiilor funerare, a meşterilor care confecţionau obiectele ritualice (obiecte ce urmau a fi depuse în morminte), sau a celor care preparau şi foloseau substanţele necesare îmbălsămării şi mumificării.

„Fiecare expoziţie găzduită de muzeu reprezintă o dimensiune şi o perspectivă diferită asupra incursiunii în timp. Prin aducerea în lumină a unei culturi esenţiale din istoria umanităţii, dorim să reliefăm pasiunea pentru cunoaştere şi dorinţa de explorarea a trecutului. Adresăm o invitaţie deschisă tuturor celor interesaţi de istorie, mitologie şi cultură a Egiptului Antic să ia parte la o scurtă călătorie în timp.” afirmă Felix Marcu, director MNIT.

Această expoziţie unică aduce în vizor artefacte mai puţin cunoscute publicului larg. Pe lângă „atracţia principală” (mumia femeii), aici, se pot regăsi elemente decorative, statuete funerare, amulete, sau reprezentări ale zeităţilor egiptene. Un exemplu ar fi „Horus”, zeul protector al Egiptului, care este reprezentat în diverse ipostaze, pentru a-i reliefa parcursul şi importanţa avută în cultura egipteană. Începuturile acestuia sunt reprezentate prin statueta din bronz ce o întruchipează pe Isis. Conform legendei, Isis, soţia lui Osiris, se refugiază în delta Nilului după ce acesta este asasinat de către Seth, acolo aducându-l pe lume pe Horus, zeul care devine protectorul Egiptului.

În cultura egipteană, amuletele erau considerate obiecte magice, care le confereau credincioşilor puteri nebănuite. Astfel, în cadrul expoziţie se regăseşte şi Stâlpi Djed – amulete confecţionate din lut ars, smălţuit. Acestea simbolizează reconstituirea coloanei vertebrale şi refacerea trupului lui Osiris. Piesă de o mare importanţă în cadrul serviciilor religioase, amuleta este însemnul emblematic al ceremoniei anuale de întregire a lui Tat, ceremonie ce comemorează moartea şi reînvierea lui Osiris.

Legându-se de o întreagă istorie, şi fiind în concordanţă cu aceasta, exponatele aduse în vizorul vizitatorilor reuşesc să reproducă o poveste mai puţin cunoscută publicului larg.

Aceste descoperiri arheologice, demarate în secolul XIX, reprezintă o mare realizare în lumea istorică deoarece reuşesc să aducă în vizorul publicului larg atât aspecte ştiute cât şi curiozităţi despre lumea Egiptului.

Expoziţia este amplasată într-un spaţiu de expunere ce induce o atmosferă egipteană, fiind amenajat asemenea unui interior de piramidă, pentru a conferi vizitatorilor un sentiment de autenticitate.

Alături de această expoziţie se va desfăşura şi un atelier de pedagogie muzeală, care va avea ca temă „Egiptul antic”. Pentru programări: Monica Bodea, 0745 392 935.

Sediul central al MNIT este pe strada C. Daicoviciu, nr. 2, et II.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of