TIFF 2018: Noi recorduri de bilete vândute şi proiecţii sold out – TIFF.17 în cifre

Noi recorduri de bilete vândute marchează cea de-a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), anunţă organizatorii. Început şi încheiat cu proiecţii sold out, cel mai mare eveniment din România dedicat filmului şi industriei cinematografice a atras, anul acesta, peste 135.000 de participanţi.

Pe cel mai mare ecran din România şi în cele 13 spaţii partenere au rulat 227 producţii – 178 de lungmetraje şi 49 de scurtmetraje sosite din toată lumea. Pentru a le urmări, spectatorii au achiziţionat în acest an aproape 95.000 de bilete, marcând o creştere de 5,7% faţă de ediţia anterioară. Peste 1.000 de invitaţi români şi străini au fost prezenţi la evenimentele organizate la Cluj în cele 10 zile de festival. Rezultatele finale indică mai mult de 50 de evenimente sold out.

Foxtrot a atras peste 3.000 de spectatori în Piaţa Unirii Open Air, în prima zi de festival. Nu mă atinge-mă, câştigătorul Ursului de Aur la Berlin, a rulat cu casa închisă atât la Cinema Victoria, cât şi la Casa de Cultură a Studenţilor. Biletele s-au epuizat în avans şi la Charleston, debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Creţulescu. Ajuns la Cluj imediat după premiera la Cannes, Omul care l-a ucis pe Don Quijote, filmul‑surpriză al acestei ediţii, a fost proiectat de două ori, dat fiind valul de simpatie pe care l-a trezit în rândul cinefililor prezenţi la TIFF. La fel de iubite de spectatori, Un pas în urma serafimilor şi Vinovatul s-au bucurat de proiecţii sold out şi au fost distinse cu Premiul publicului. Chiar şi în ultima zi de festival, sălile de cinema s-au dovedit neîncăpătoare pentru sutele de cinefili dornici să urmărească filmele câştigătoare, pentru care locurile s-au epuizat imediat: Moştenitoarele (Trofeul Transilvania), Iarna trădării (Premiul pentru regie), Casa şi Izbiţi de soartă (Premiul special al juriului).

Printre evenimentele speciale care au înregistrat cele mai mari încasări s-a numărat recitalul starului operei internaţionale Angela Gheorghiu şi proiecţia filmului Tosca, urmat de Cine-concertul Grădina plăcerilor, acompaniat live de Ansamblul Notes & Ties.

Recordul ediţiei în materie de bilete vândute a fost înregistrat de Insula câinilor, cel mai recent titlu semnat de Wes Anderson. Pentru proiecţiile filmului, spectatorii au cumpărat nu mai puţin de 3.647 de bilete. Cel mai rapid s-au epuizat biletele pentru cine-concertul Fantoma de la Operă, găzduit de biserica Romano-Catolică „Sfânta Treme” şi pentru evenimentele gastronomice din secţiunea Film Food. La mai puţin de două zile de la punerea lor în vânzare, evenimentele erau deja sold out.

O amplă selecţie de filme, printre care se numără şi cele premiate, va putea fi văzută începând de mâine, între 6 şi 10 iunie, la Cinema Elvire Popesco, la TIFF Bucureşti, al cărui program complet poate fi consultat aici: https://bit.ly/2Llt6WE

De buna desfăşurare a evenimentelor s-au asigurat, anul acesta, circa 400 de voluntari cu vârste cuprinse între 16 şi 46 de ani. Selectaţi din peste 700 de înscrişi, unii dintre ei au venit chiar de peste hotare pentru a face parte din echipă. Alături de clujeni şi de românii sosiţi de la mulţi kilometri distanță, s-au implicat în festival voluntari din Franţa, Lituania, Polonia şi Republica Moldova. 40 dintre aceştia au fost nominalizaţi la titlul de Voluntarul Anului, 5 au fost premiaţi, iar 4 dintre ei vor merge la New Horizons 2018, în Polonia şi la Kino Pavasaris, Vilnius 2019, festivaluri partenere TIFF. Ajutorul voluntarilor a completat perfect munca celor peste 300 de membri ai echipei festivalului.

TIFF 2019 a fost anunţat deja, festivalul urmând să-şi sărbătorească majoratul între 31 mai – 9 iunie 2019. Până atunci, festivalul se pregăteşte de TIFF Bucureşti (6 – 10 iunie), TIFF Sibiu (20 – 24 iunie) şi TIFF Chişinău (12 – 15 iulie).

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Festivalul de Film Transilvania, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of